Cluburile de fotbal din Europa au făcut achiziții record în această vară: 7,2 miliarde de euro

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 14.09.2023 - 15:24
Cluburile de fotbal din Europa au făcut achiziții record în această vară: 7,2 miliarde de euro - Foto: Profimedia Images

Cluburile de fotbal din Europa au cheltuit suma record de 7,2 miliarde de euro pe jucători în mercato de vară. Cei mai mulți bani au fost dați de formațiile din Marea Britanie.

SHARE

Cluburile europene de fotbal au cheltuit în total suma record de 7,2 miliarde de euro cu transferurile din mercato de vară, cu 3% mai mare decât recordul anterior din 2019 şi cu 24% mai mult decât cea din vara trecută, conform celui mai recent raport de prezentare generală a competiţiilor intercluburi UEFA, transmite Agerpres, citând EFE.

Acest raport detaliază cifrele de prezenţă pe stadioane, tendinţele transferurilor şi oferă o imagine de ansamblu asupra utilizării jucătorilor talentaţi, mutările antrenorilor principali şi audienţa în Liga Campionilor la feminin.

Citește și: FOTO Scandal la Cupa Mondială de fotbal feminin. Președintele Federației sărută o jucătoare pe gură

Pentru al doilea an consecutiv, cluburile engleze au dominat mercato de vară

În ceea ce priveşte piaţa transferurilor, UEFA raportează că pentru al doilea an consecutiv, cluburile engleze au dominat mercato, iar cluburile din Arabia Saudită au apărut ca a doua sursă de investiţii.

Investiţiile în jucători din această vară au crescut cu 88% faţă de anul 2021, afectat de pandemia de coronavirus, când cluburile au raportat diminuarea cifrei de afaceri cu 7 miliarde de euro.

Cluburile care formează şi dezvoltă talente au primit taxe de transfer record de 7,9 miliarde de euro, depăşind cu 15% nivelul maxim anterior din 2019 şi cu 39% câştigurile din vara trecută.

Citește și: Test de cultură generală. ”Când a avut loc primul Campionat Mondial de Fotbal?”. Știi răspunsul?

Deşi impactul auditat va fi confirmat în următorul raport privind perspectivele financiare, UEFA estimează că în anii 2023 şi 2024 aceste cluburi vor avea profituri de transfer între 5,5 şi 6 miliarde de euro.

În această vară, mai mult de jumătate din suma totală din transferuri a fost investită în jucători de până la 23 de ani.

Pentru al doilea an consecutiv, cluburile engleze au dominat mercato cu 30% din totalul transferurilor, 35% din cheltuieli şi 25% din venituri şi au participat la cumpărarea şi/sau vânzarea a 44% din valoarea operaţiunilor.

Cluburile din Premier League au plătit în medie 18,7 milioane de euro pe jucător, de cinci ori mai mult decât în Serie A şi de şase ori mai mult decât în La Liga.

Anglia şi Spania au înregistrat un flux considerabil de transferuri de la cluburi din prima la a doua divizie (15% respectiv 16% din cheltuielile totale). Acest flux este mai mic de 7% pe toate celelalte pieţe.

Cheltuielile cluburilor din Arabia Saudită, din afara UEFA, au ajuns la un record de 12% din activitatea mondială, cu posibilitatea ca aceste cifre să crească şi mai mult pe măsură ce ferestrele de transferuri se închid. Fluxurile de transfer din Anglia către Arabia Saudită s-au ridicat la peste 300 de milioane de euro.

Între cluburile din cele mai mari cinci ligi europene, La Liga deţine recordul de jucători utilizaţi, cu o medie de 30,8, cu 2,3 mai mult decât cluburile din Premier League. Echipele care au rulat cei mai puţin jucători sunt Manchester City şi Lazio, câte 24, iar la polul opus se află Sampdoria, cu 40.

Jucătorii tineri, sub 24 de ani, au din ce în ce mai multe oportunităţi în fotbalul european. Media lor de minute a crescut cu 32% faţă de sezoanele 2020 şi 2021, respectiv cu 34% faţă de 2022.

În ligile din Top 5 ale Europei, jucătorii autohtoni din Spania au avut o medie de 62% din minutele totale, faţă de 57% în Franţa, 50% în Germania, 42% în Anglia şi 39% în Italia.

Antrenorii spanioli şi italieni sunt cei mai căutaţi, 49 dintre ei lucrând în străinătate, în alte cluburi europene de prima divizie sau ca selecţioneri.

66% dintre cluburile de top din Europa şi-au schimbat antrenorul cel puţin o dată sezonul trecut. Cele 735 de modificări care au fost făcute au depăşit media de 671 de concedieri în zece ani în primele 54 de divizii europene. Abia în 2020/21 au fost mai multe schimbări, când sezonul a fost prelungit din cauza pandemiei.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te