Un procent de 40% din populația României nu beneficiază de servicii de canalizare. În ce regiuni sunt cei mai puțini români care sunt racordați?
Un procent de 40% din populația României nu beneficiază de servicii de canalizare. În ce regiuni sunt cei mai puțini români care sunt racordați?
Anunț de la Hidroelectrica. Ce trebuie să facă clienții până pe 28 iunie să nu aibă o factură mare? vă spunem potrivit unui comunicat oficial al companiei.
Veste bună pentru pensionarii cu pensii mici. Cum pot obține încă o creștere după recalculare, vă spunem potrivit legii pensiilor și pe baza unei inițiatiove legislative care, foarte probabil, va fi aprobată curând.
Incendiu uriaş pe Autostrada Soarelui. Circulaţia este întreurptă spre Bucureşti. Traficul este blocat complet spre Capitală şi deviat prin Fundulea.
Peste 400.000 de persoane beneficiau, în luna iunie 2024, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP)
Mai este puțin timp până când vor intra pensiile pentru iulie, iar luna aceasta vine cu vești bune pentru pensionarii care iau banii pe card. Pe card, pensia intră pe 12 iulie la toți pensionarii. 13 și 14 iulie sunt zile de weekend.
Tații care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat legal au dreptul la concediu paternal, o lege în acest sens fiind promulgată vineri de președintele Klaus Iohannis.
Persoanele care vor să mai pluseze din vechimea în muncă, pot aduce la Casele de Pensii adeverințe de la foștii angajatori. Există situații în care se produc abuzuri pentru că arhivarii percep sume de mii de lei celor care vor astfel de adeverințe.