"La serviciul SMURD Târgu Mureş au fost aduse trei persoane în urma unei hidro-agresiuni prezentând nişte iritaţii la nivel de ochi, au fost examinaţi şi au fost redirecţionaţi către serviciul de oftalmologie pentru o ulterioară conduită a tratamentului. Toţi erau stabili hemodinamic şi respirator, nu prezentau leziuni ameninţătoare de viaţă. Li s-a făcut lavaj la nivel de globi oculari, li s-au făcut analize, investigaţii imagistice şi tratament simptomatic", a declarat presei dr. Ion Ciorescu, medic rezident.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a precizat că în acest caz a fost deschis un dosar penal.
Citește și: Când să-ți asculți copilul și când să-ți muști limba.Cinci sfaturi de la un terapeut pentru părinți
"Sâmbătă seara, poliţiştii mureşeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că în incinta unei săli de jocuri de noroc din municipiul Târgu Mureş a avut loc un conflict spontan. Poliţişti s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre doi bărbaţi, de 52 şi 54 de ani. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş, Alexandra Petrovici.
Citește și: FOTO Nicușor Dan: Reluăm şi ducem la sfârşit proiectul construirii şi amenajării Clădirii Lapidarium
Una dintre persoanele ajunse la SMURD, K. Attila, a declarat presei că agresorul ar fi intrat în sala de jocuri de noroc având asupra sa un baston Viper şi că, "fără a fi provocat de cineva", ar fi pulverizat un spray de urşi asupra a trei persoane din incintă, dintr-un tub negru.
Acesta a spus că agresorul ar fi ameninţat că îi omoară pe toţi şi că nu îşi explică ce l-ar fi determinat să recurgă la un astfel de gest, chiar dacă a recunoscut că între agresor şi o persoană din incinta sălii de jocuri exista un conflict mai vechi.
Spary-ul de urşi conţine o substanţă fabricată din ulei roşu care provoacă umflături şi dureri la nivelul ochilor, căilor respiratorii sau orbire temporară, are un conţinut sub presiune care se poate pulveriza cu o viteză mai mare de 70 km/h, având o rază de 7-10 metri, scrie Agerpres.