„Reluăm şi ducem la bun sfârşit proiectul construirii şi amenajării Clădirii Lapidarium Văcăreşti din cadrul Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, o lucrare demarată în anul 2012 şi nefinalizată. În acest sens, prin Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”, am lansat procedura pentru achiziţia lucrărilor necesare finalizării acestui proiect.
Clădirea Lapidarium Văcăreşti va cuprinde două săli expoziţionale, care vor adăposti elemente litice, fresce, machete, relevee şi alte piese documentare şi de artă, un Foaier şi o Sală Auditorium cu 200 de locuri destinată evenimentelor culturale, precum: recitaluri, concerte, piese de teatru, conferinţe, simpozioane, etc.”, a scris Nicuşor Dan, duminică pe Facebook.
Citește și: Proprietar de depozit cu lemn întărește securitatea. Cei speriați de criză se înghesuie să cumpere
Edilul a mai spus că în acelaşi proiect, urmează a fi amenajat şi un Depozit vizitabil, unde vor fi expuse fragmente litice provenite în urma demolării Mănăstirii Văcăreşti, care a avut loc în anul 1986.
Citește și: Mai mulți pelerini veniți la moaştele Sfintei Parascheva au avut nevoie de îngrijiri medicale
„Punerea în valoare a pieselor care au aparţinut Mănăstirii Văcăreşti reprezintă o reparaţie morală a acţiunilor regimului comunist. În prezent, proiectul este realizat în proporţie de 75 % şi are un termen de execuţie de 14 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Proiectul face parte din planul de amenajare a Parcului istoric Mogoşoaia, aprobat prin PUZ în anul 2011, şi urmăreşte ca prin diversificarea ofertei culturale să răspundă cerinţelor unui public tot mai numeros”, a completat Nicuşor Dan, potrivit News.ro.