Slatina, oraşul din România care este în criză de certificate de naştere. Ce se întâmplă?


Slatina este oraşul din România care se află în mare criză de certificate de naştere. Ce se întâmplă?
Primarul PNL de Slatina, Mario De Mezzo, acuză Guvernul Bolojan că, în urma unei OUG, a blocat achiziții esențiale la nivelul primăriilor, afectată fiind inclusiv eliberarea certificatelor de naștere sau de deces.
Mario De Mezzo a spus că Primăria Slatina mai poate elibera doar 22-23 de certificate de naștere, astfel că, în cazul în care se naște copilul numărul 24, acesta nu mai poate fi înregistrat oficial.
Ce ar fi cauzat această situație, potrivit lui Mario De Mezzo? Este vorba despre OUG 52, adoptată de Guvernul condus de Ilie Bolojan, care a generat revoltă în rândul primarilor din toată țara.
Slatina, oraşul din România în criză de certificate de naştere
Potrivit primarului din Slatina, toți edilii se plâng că le este blocată activitatea, pentru că nu mai pot face reparatii și nu mai pot elibera certificate de nastere sau de deces.
“La Slatina nu mai avem voie să achiziționăm certificate de naștere securizate pentru că intră la capitolul 54, furnituri de birou, interzis prin OUG 52. Aceeasi situatie și cu certificatele de deces”, a declarat Mario De Mezzo.
Citeşte şi: Educație sexuală!? Rata natalităţii la fete de 10-14 ani, de 8,5 ori mai mare în România ca în UE
Acesta a spus că Primăria Slatina a rămas fără posibilitatea de a elibera certificate de naștere pentru că nu există stocuri pentru aceste documente, conform antena3.ro.
Picioare de copil nou-născut - Foto: Pexels/Pixabay
“Noi mai avem la Primăria municipiului Slatina 22-23 de certificate de naștere, pentru că nimeni nu face stocuri de sute, de mii de certificate de naștere.
Citeşte şi: Caz medical extrem de rar. Tripleți identici, născuți în Slovacia
Facem stocuri pe previziunile anilor anteriori și ne gândim atunci când se apropie de final cumpărăm altele. Nu își ia nimeni 100.000 de certificate, să avem 10 ani de acum încolo.
Și mai avem 22-23 de certificate de naștere. Dacă ordonanța aceasta nu se modifică și se nasc 25 de copii în Slatina, copilul 24, 25, pentru ei nu mai avem să le dăm certificat de naștere”, a mai spus Mario De Mezzo.