Rabla Auto 2026: AFM aprobă alte 2.749 de ecotichete, în valoare de peste 33,78 milioane lei
Membrii Comitetului de Avizare din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) au aprobat, miercuri, 2.749 de ecotichete, în valoare de 33.782.500 de lei, pentru persoanele fizice înscrise în cadrul programului Rabla Auto 2026.
"Continuăm aprobarea ecotichetelor în cadrul Programului Rabla Auto, oferind persoanelor fizice posibilitatea de a beneficia de sprijin financiar pentru achiziționarea unui autovehicul nou.
Rabla Auto 2026: AFM aprobă alte 2.749 de ecotichete, în valoare de peste 33,78 milioane lei
Prin acest program contribuim la înnoirea parcului auto național, încurajăm achiziția de autovehicule mai puțin poluante și susținem reducerea impactului transportului asupra mediului", a declarat președintele AFM, Florin Bănică, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Citește și: Rabla Auto 2026. Românii pot primi până la 18.500 de lei pentru o mașină nouă. Când încep înscrierile
Sesiunea pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) și a autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid este în derulare, iar înscrierile se pot face până la data de 31 decembrie 2026, la ora: 2359, în baza bugetului disponibil sau până la epuizarea bugetului alocat.
Pentru noile înscrieri este disponibilă suma totală de 93,737 milioane de lei, provenită din fondurile rezervate anterior, pentru care nu au fost parcurși toți pașii procedurali prevăzuți în cadrul programului.
Din totalul bugetului alocat acestei sesiuni, 70,312 milioane de lei sunt destinați pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) și autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid, 20,45 milioane de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi plug-in hibrid și autovehiculelor pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen, iar 2,975 milioane de lei pentru achiziționarea motocicletelor sau a motocicletelor electrice.
Citește și: Top 10 cele mai ieftine mașini electrice prin Rabla 2026. Dacia Spring nu mai e pe primul loc
În cadrul Programului "Rabla Auto" 2026, persoanele fizice pot beneficia de următoarele ecotichete: 18.500 lei - pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei - pentru achiziționarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice; 12.000 lei - pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei - pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete.
La finalizarea procesului de înscriere în program, aplicația generează automat un număr de înregistrare și rezervă valoarea ecotichetelor solicitate, în limita bugetului disponibil.
Ulterior, în termen de 10 zile de la obținerea numărului de înregistrare, solicitantul trebuie să completeze în aplicație seria de șasiu a autovehiculului uzat, să încarce documentele prevăzute în Ghidul de finanțare și să selecteze un producător validat.
Potrivit instituției, în termen de 60 de zile de la obținerea statusului de "beneficiar aprobat pentru finanțare", solicitantul-persoană fizică are obligația să distrugă și să radieze din evidența circulației autovehiculul uzat, iar ulterior să încarce documentele în aplicația informatică și să introducă data radierii autovehiculului uzat.