Un economist confirmă Newsweek: pensiile pot crește cu maximum 7%. Ce bani iau pensionarii în plus?
Pensiile ar trebui indexate la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care majorările prevăzute de lege nu au fost acordate. Newsweek a calculat ce bani ar primi în plus pensionarii dacă indexarea va fi de 7%.
Potrivit Legii pensiilor, valoarea punctului de referință ar trebui majorată la începutul anului 2027 cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Pe baza estimărilor luate în calcul până acum, indexarea ar ajunge la aproximativ 12%.
Newsweek România a semnalat însă că o creștere atât de mare este greu de susținut din punct de vedere bugetar și că scenariile discutate indică mai degrabă o indexare de aproximativ 6-8%.
Acum, economistul Adrian Negrescu ajunge la o estimare similară. El consideră că, în scenariul cel mai optimist, pensiile și salariile ar putea fi majorate cu cel mult 7% de la 1 ianuarie 2027.
Citește și: Casa de Pensii are 18 membri în Consiliul de Administrație. Fiecare încasează 1.000 lei pe 2 ore de muncă
Un economist confirmă Newsweek: pensiile pot crește cu maximum 7%
„Cred că în cel mai optimist scenariu, pensiile și salariile ar putea crește cu 7 la sută începând cu 1 ianuarie 2027, dar acest efort ar însemna o cifră uriașă raportată la potențialul financiar al bugetului de stat, peste 26 de miliarde de lei. În plus, ar trebui să plătească statul pentru pensii și salarii, în condițiile în care numai majorarea pensiilor cu 7 la sută ar însemna undeva între 12 și 13 miliarde de lei”, a declarat Adrian Negrescu, citat de România TV.
Economistul se întreabă de unde ar putea găsi Guvernul banii necesari în condițiile în care România trebuie, în același timp, să își reducă deficitul bugetar.
„Sunt foarte curios de unde va găsi guvernul acești bani, în condițiile în care anul viitor avem un vârf istoric de plată al datoriei publice de peste 100 de miliarde de lei, aproximativ 21 de miliarde de euro, și, mai mult decât atât, trebuie să reducem cheltuielile în așa fel încât să reducem deficitul bugetar la 5,2 la sută din PIB.
Nu cred că în discuțiile cu Comisia Europeană, cu finanțatorii străini, noi vom reuși să convingem aceste instituții că avem de unde să creștem salariile și pensiile în condițiile în care noi trebuie să reducem cheltuielile publice”, a mai spus Negrescu.
Ce bani primesc pensionarii în plus la o indexare de 7%?
Newsweek a făcut calculele pentru a vedea concret ce ar însemna pentru pensionari o indexare de 7%.
La o pensie de 1.281 de lei, creșterea ar fi de aproape 90 de lei, iar pensia ar ajunge la aproximativ 1.371 de lei.
Un pensionar care primește 2.000 de lei ar avea 140 de lei în plus, ajungând la 2.140 de lei.
La o pensie de 3.000 de lei, majorarea ar fi de 210 lei, până la 3.210 lei.
În cazul unei pensii de 4.000 de lei, creșterea ar fi de 280 de lei, iar venitul lunar ar ajunge la 4.280 de lei.
Pentru o pensie de 5.000 de lei, indexarea de 7% ar însemna 350 de lei în plus, până la 5.350 de lei.
Ce au spus Guvernul, BNR și sindicatele despre indexarea pensiilor?
Newsweek a prezentat în ultimele săptămâni mai multe declarații privind majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027.
Economistul-șef al BNR, Valentin Lazea, declara că nu s-a spus că nu vor exista resurse pentru indexare, dar avertiza că amploarea majorării trebuie raportată la posibilitățile bugetului.
Citește și: Ce șanse sunt ca pensiile să fie indexate la 1 ianuarie 2027? Ce spun guvernul, sindicatele, BNR, experții?
Ministrul muncii, Dragoș Pîslaru, arăta la rândul său că problema nu este dacă România poate indexa pensiile și salariile, ci construirea unui buget care să permită aceste creșteri. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, confirma că o indexare pentru 2027 este luată în calcul, dar spunea că Guvernul trebuie să fie prudent în privința procentului.
Sindicatele cer însă aplicarea indexării. Horațiu Raicu, reprezentant al BNS, susținea că neacordarea unei majorări care să compenseze inflația ar afecta suplimentar puterea de cumpărare a pensionarilor. Pensiile nu au fost indexate nici la 1 ianuarie 2025, nici la 1 ianuarie 2026.
Citește și: Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Între timp, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că pensiile și salariile trebuie indexate în 2027, invocând nivelul inflației și presiunea socială. Declarația sa a generat însă întrebări privind sursa de finanțare a majorărilor.