O inițiativă din România pentru drepturile copiilor cu dizabilități a fost preluată în UE

DE Flavia Drăgan | Actualizat: 21.01.2019 - 13:40

„O lege europeană este un fel de scurtătură pentru noi”, spune Mădălina Turza, activistă pentru drepturile copiilor cu dizabilități, care a lansat prima inițiativă civică la nivelul Uniunii Europene (UE) pentru o educație incluzivă.

SHARE

A motivat-o, în primul rând, fetița ei, Clara, care are sindromul Down și pentru care luptă de 14 ani cu sistemul românesc de educație.

Activista a format un comitet cu părinți din șapte țări membre ale Uniunii Europene și a depus la Comisia Europeană un proiect prin care cere Parlamentului European să dea o directivă care să apere drepturile persoanelor cu dizabilități și să gândească politici în beneficiul lor.

De zece ani, Mădălina Turza (40 de ani) dă în judecată școlile și Ministerul Educației, pentru ca și copiii cu dizabilități să fie lăsați să urmeze cursuri în școlile de masă, însă reformele au loc foarte încet. Așa i-a venit ideea să schimbe legea europeană. Anul acesta, Mădălina Turza s-a hotărât să candideze independent și pentru un loc în Parlamentul European. 

„E minunat să schimbăm lumea în etape, dar noi am vrea ca și copiii noștri să prindă ceva din aceste reforme”

„Ca părinte, ca zeci de mii de alți părinți din UE, lucrurile astea ni le dorim în timpul vieții noastre. E minunat să schimbăm lumea în etape și generații, dar noi am vrea ca și copiii noștri să prindă ceva din aceste reforme și, atunci, o lege europeană este ca un fel de scurtătură pentru noi, adică, în câțiva ani, poate fi realizabilă. Dacă lași la latitudinea statelor membre – precum Guvernul României, probabil vor mai trece niște zeci de ani până când se vor mai schimba niște lucruri”, explică Mădălina Turza.

„La nivelul UE, nu există legislație pe dizabilitate, nici o directivă, nici un regulament care să reglementeze orice palier al vieții sociale a persoanelor cu dizabilități, inclusiv educația. Atunci, toate lucrurile astea sunt lăsate la latitudinea statelor, care fac sau nu fac. Per total, în Europa situația nu este grozavă pentru persoanele cu dizabilități”, spune activista, care a început în iunie anul trecut să adune documentele pentru a lansa inițiativa. Spune că a fost „complicată și istovitoare”. Auzise de mecanismul European Citizens' Initiative, de la nivelul Comisiei Europene, prin care cetățenii europeni, rezidenți în cel puțin șapte state membre, pot cere Comisiei un act normativ pe o anumită temă. Și-a spus: „Asta e șansa noastră de la duce la PE o inițiativă pentru educația persoanelor cu dizabilități”.  

Mădălina Turza, alături de fiica ei, Clara (centru), la lansarea cărții activistei, „Leia și David”. Sursa: madalinaturza.info

Consilieră independentă în educație incluzivă în proiectul InSchool al Consiliului Europei, Mădălina Turza a vorbit cu circa 200 de părinți, din care a selectat șase din Belgia, Germania, Irlanda, Italia, Olanda și Ungaria, ca să îi susțină demersul, formând un comitet de inițiativă. Din cei șapte părinți, cinci sunt români din diaspora, cu cetățenie străină, care au plecat din România cu ani în urmă, „s-au autoexilat din lipsă de speranță și de viitor pentru copiii lor”. Cel de-al șaselea părinte este un italian, iar cea de-a șaptea, reprezentând România, este ea.

„Ideea e să nu ținem copiii asistați social”

Inițiativa româncei, „Europe Cares – Education for all”, este prima de acest fel din Uniunea Europeană.

„Este un proiect de lege european care reglementează ce o să se întâmple cu copiii cu dizabilități de la momentul nașterii până la momentul integrării în câmpul muncii”, explică activista. Astfel, prevede ca statele membre să aibă un anumit standard școlar, „ca să nu ducem copiii în școală și să-i ținem pe post de mobilă”, finanțarea terapiilor pentru toți copiii cu dizabilități, prin alocarea unor fonduri UE, programe de tranziție pentru integrarea pe piața muncii, pentru ca atunci când tinerii termină școala, să poată avea locuri de muncă, să devină contributori. „Ideea e să nu-i ținem asistați social”, explică Turza.

Inițiativa propune și cursuri de recalificare și formare continuă pentru profesori, care vor fi învățați cum se adaptează programa școlară pentru copiii cu diferite tipuri de dizabilitate, dar și programe de dezvoltare personală, care să îi ajute să rămână deschiși și implicați în munca lor. Pentru ca inițiativa să nu rămână un proiect frumos pe hârtie, activista a propus și alocarea de fonduri de la bugetul UE pentru susținerea programelor prevăzute în directivă.

Citește inițiativa pe puncte AICI

Mădălina Turza, la lansarea inițiativei „Europe Cares”, în ianuarie 2019. FOTO: Facebook 

Cine sunt părinții care susțin inițiativa

Mădălina Turza (România), care are o fetiță de 14 ani, Clara, cu sindromul Down: „Țara în care s-a născut copilul meu nu i-a oferit nimic copilului meu. Nu i-a oferit o oră de terapie gratuită, deși sunt plătitoare de taxe și impozite. Nu i-a oferit o școală adaptată nevoilor ei, prietenoasă și deschisă. Clara a fost bătută și sedată în Școala Specială Nr. 11 din București. Nu i-a oferit și nu îi oferă asistența medicală de care are nevoie. Nu îi oferă un viitor, motiv pentru care eu nu mă pot resemna, gândindu-mă că o las singură într-o lume ostilă.”

Lucia Weinrauch (Germania), care are o fetiță de 11 ani, Aura, cu sindromul Down: „Faptul că in Romania viitorul Aurei era extrem de nesigur, teama ca va rămâne fără apărare după ce noi nu vom mai fi a fost așa de mare încât ne-am decis sa emigram. A fost una din cele mai grele decizii luate in viața noastră. ”  

Violeta Giurgi (Olanda), care are o fetiță de 12 ani, Anna, cu sindromul Angelman: „Fiica mea ave 11 luni când am primit diagnosticul. Discuția cu medicul a fost scurtă, ne-a enumerat ce nu va putea face Anna niciodată. Ideea ca fiica mea nu va putea vorbi niciodată și va fi izolată social m-a speriat enorm. În 2013 am găsit un sistem de comunicare pe care l-am tradus in olandeză și româna și am început să îl folosim cu fiica mea. Tot în 2013 fiica mea a fost acceptată la școala generală din sat.”

Cătălina Fit (Belgia), care are un băiat de șase ani, Vlad, cu sindromul Down: „In Romania copilul nu a urmat nici o forma de școlarizare. In Alba Iulia sunt doar grădinițe pentru copiii tipici. Daca ai o mătușa, sau împingi plicul cu bani, posibil sa ai bafta de a-l înscrie pe undeva, dar trebuie sa stai cu el. Nu multora dintre cadrele didactice le convine sa le stai ghimpe in coasta. Aici, copilul merge la o scoală speciala. Are 1 profesor titular, un profesor ajutător, si o armata de terapeuți pe lângă. Sunt 8 copii in clasă. Copilul meu e fericit la scoală, învață și descoperă lucruri noi.”

Alina Taba (Ungaria), care îl are pe David, un băiat de 11 ani cu autism: „Am trecut prin multe experiențe neplăcute în legătura cu școlarizarea lui David si nu numai... încă mă lupt cu 'sistemul'..”

Roberto Polimeni (Italia)

Ana Nistor (Irlanda).  

„Avem un adolescent căruia i s-a construit o bancă în care nu poate intra cu scaunul rulant”

De-a lungul timpului, mulți dintre părinții care au copii cu dizabilități i-au cerut Mădălinei Turza ajutorul în lupta cu sistemul românesc de educație. În prezent, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) are 20 de procese pe rol pentru nerespectarea dreptului la educație pentru elevii cu dizabilități.

În România, sunt circa 70.000 de copii cu dizabilități, iar în jur de 18.000 nu sunt școlarizați, potrivit datelor strânse de CEDCD, de la Ministerul Muncii. Părinții cheltuiesc între 4.000 și 18.000 de euro pe an, pentru terapie. Cei care nu-și permit rămân izolați în case sau instituții. Circa 9.000 de copii sunt în sistemul public de protecție a copilului.  

Citește și: MEN, dat în judecată. Ce i s-a spus unei mame: Ia-ți copilul handicapat și du-l la școala specială!

Cei mai mulți copii cu dizabilități se confruntă, în școala românescă, cu lipsa profesorilor de sprijin, care ar trebui să îi asiste la cursuri. În unele județe, precum Suceava, este un profesor de sprijin la 150 de copii împrăștiați în tot județul. În total, în România sunt 1.385 de profesori de sprijin, „acest număr este doar ca Ministerul Educației să raporteze că avem profesori de sprijin”, adaugă activista, înfuriată.

O altă problemă majoră este că, în multe situații, învățătorii lasă copiii repetenți, uneori pe fondul presiunilor venite din partea părinților celorlalți elevi din clasă, prin scăderea notei la purtare. Alteori, profesorii nu știu să adapteze programa școlară pentru toți copiii și nu permit accesul facilitatorului în școală, pentru că profesorii de la clasă se simt monitorizați.

„Sunt copii cu paraplegii, nu pot să scrie cu degetele și nu li se permite accesul cu laptopul. Nu sunt accesibilizate școlile – pornim de la nivelul rudimentar și nu vorbesc numai de rampă; avem un adolescent căruia nu i s-a construit o bancă în care el să poată intra cu scaunul lui, atunci stă în cadru chinuit câte șase ore și trebuie să vină mama lui de acasă să îl ducă la toaletă. Niște lucruri de Evul Mediu”, povestește Mădălina Turza, dând doar câteva exemple din cazurile de care s-a ocupat de-a lungul timpului.

Citește și: Poate fi oprit bullying-ul? Cine îi apără pe copiii noștri în școli

„N-am nevoie de trei lei la alocație, am nevoie de o școală care să o primească pe fiica mea”

Am întrebat-o pe activistă de ce crede că școala românească se împotrivește atât de mult ideii copiilor cu dizabilități în învățământul de masă.

„Atâta amar de ani ani am trăit sub auspiciile acestui regim comunist, care nu ne lăsa să vedem diferențe; acum, lumea s-a trezit brusc că sunt oameni care nu sunt identici, la fel ca ei și în care trebuie să investești timp și energie. Profesorii erau învățați să aibă 30 de elevi în clasă, cu mâinile la spate și cu bentița albă pe cap și nimeni să nu sufle. Mentalul oamenilor nu este pregătit pentru acești copii și adulți pe care îi consideră bolnavi, periculoși, unii nici nu se uită la ei, unii își imaginează că sunt contagioși.

Sunt lucruri care țin de înapoierea noastră ca societate. Asta ar începe să se diminueze în timp, dacă cei care ne conduc pe noi, indiferent de culoarea politică, ar fi interesați de această categorie socială și ar fi făcut de-a lungul timpului lucruri să le promoveze drepturile, dar – din păcate, tot noi suntem ascunși sub preș, pentru că nu avem puterea să ne cerem drepturile.

Părinții, care sunt atât de obosiți, de împovărați cu cheltuieli, cu durerea sufletească, cu terapiile, nu mai au timp și energie să iasă în stradă, să se strângă 100.000 și să ceară un lucru, iar ei mizează pe această tăcere în suferința noastră - adică de la cine putem tăia? De la cine putem lua? De la cei care nu pot face scandal. Acestea nu sunt invenții, sunt lucruri pe care le-am auzit de la oameni politici, în discuții mai mult sau mai puțin informale.

Noi suntem bolnavii ăia, amărâții, handicapații. «Lasă-i și pe ăștia, ce să le mai dăm, le mai dăm doi lei și considerăm că am rezolvat problema», pentru că felul în care autoritățile au înțeles de-a lungul anilor să ne închidă gura a fost să mai mărească cu un leu - trei lei-  10 lei alocația, numai că asta e o derobare de responsabilitate. Degeaba îmi dai 1.000 lei pe lună, dacă eu nu am ce să cumpăr cu ei. Eu nu am nevoie să îi cumpăr copilului meu haine sau mâncare, asta mă descurc din veniturile mele, am nevoie de terapie, asistență medicală adecvată nevoilor ei, de o școală care să o primească, astea nu le pot cumpăra cu 3 lei pe care mi-i dai tu și asta în preajma alegerilor!”, încheie Mădălina Turza.

Citește și: CEL MAI CITIT ARTICOL SOCIAL PSD a dat liber la abuzuri în centrele pentru persoane cu dizabilități

În Uniunea Europeană, circa 15 milioane de copii au dizabilități. Doi din cinci elevi nu depășesc învățământul gimnazial, iar peste 40 la sută nu au nici o calificare, potrivit datelor Eurostat, consultate de CEDCD.

Drepturile celor 80 milioane de persoane cu dizabilități din Uniunea Europeană sunt recunoscute și protejate în UE prin Carta Drepturilor Fundamentale, însă singurul act care se referă strict la drepturile persoanelor cu dizabilități este Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ratificată de Uniune în 2010, potrivit Agenției pentru Drepturi Fundamentale (FRA). Convenția a fost primul tratat internațional pentru drepturile omului pe care UE l-a ratificat.       

Dacă micuțul tău cu dizabilități se confruntă cu discriminarea la școală, poți citi aici câteva sfaturi care te vor ajuta să identifici abuzurile și pașii pe care trebuie să îi urmezi.  

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.