De fapt, foarte puțini copii din sistem nu au părinți – 2-3 la sută sunt orfani, iar ceilalți copii (până la 5 la sută) sunt în situația în care nimeni din familia extinsă nu vrea să-i îngrijească sau părinții și-au dat consimțământul să renunțe la copil, explică, pentru Newsweek România, Voica Tomuș, specialistă în protecția copilului la Unicef.
Ea arată că toți ceilalți copii din sistemul de protecție care nu sunt declarați adoptabili rămân în legătură cu familia, în condițiile în care strategiile naționale promovează prezervarea legăturii cu familia biologică.
„Pe de o parte, tu nu vrei să se rupă legătura cu familia biologică și o încurajezi, iar de de altă parte, tot tu, ca sistem de protecție, nu asiguri resursele necesare pentru ca familia să primească ajutorul necesar ca, într-un interval specificat în lege (acum este un an, n.r.), să îndeplinească cerințele necesare pentru a asigura reintegrarea copilului în familie“, adaugă experta Unicef.
_________________
Citește și:
(Ne)adoptabil. De ce nu-și găsesc o casă 49.000 de copii
Adopția cu televizorul. Cazul Sorina Săcărin, de la scandal la succes
_________________
Pentru a rupe acest cerc vicios, Unicef consideră că statul ar trebui să adopte un Pachet Minim de Servicii, care constă în oferirea unui ajutor integrat familiilor în risc de separare – informare, consiliere, monitorizare, asistență socială, medicală și juridică – pentru a opri intrarea copiilor în sistemul de protecție.
Cifra oficială este de 9.634 de intrări în sistem în 2019 – dar copiii sunt numărați și atunci când trec dintr-un serviciu în altul; oricum sunt „de ordinul miilor“, potrivit Voicăi Tomuș. În aprilie 2020, în Parlament a fost depus un proiect de lege în acest sens, susținut de toate partidele parlamentare.
Experta Unicef mai atrage atenția că adopția nu poate fi ruptă de celelalte forme de protecție a copilului și că principiul care ar trebui să stea la baza procesului este: căutăm „o familie pentru un copil, nu un copil pentru o familie“.
________________________________________________________
➤ Între 190 lei/copil/an și 315 lei/copil/an costă implementarea Pachetului Minim
de Servicii, susţinut de Unicef.
➤ 38.511 lei/an plătește statul pentru un copil aflat în plasament la un asistent maternal.
➤ 53.199 lei/an plătește statul pentru un copil dintr-un centru de plasament.
(Hotărârea 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru Servicii sociale)
________________________________________________________
Numărul adopțiilor se învârte în jurul a 1.000 pe an și pentru că sunt mai puțini părinți adoptatori decât copii, iar în România primează cuplurile care nu au și nu pot să aibă copii, fiind mai puțin frecvente adopțiile pentru a face bine unui copil. Mulți dintre acești copii au dizabilități (aproape o treime), iar mulți au frați în sistem.
Un studiu din 2011, al Unicef și al Oficiului Român pentru Adopții, arăta că părinții căutau atunci copii sănătoși, nu de etnie romă, preferabil cu vârsta sub trei ani. Totuși, explică acum Voica Tomuș, dacă am promova cazurile de adopții de succes și am avea campanii de sensibilizare, numărul copiilor adoptați ar crește.
343 de zile a fost durata medie a procesului de adopție în 2019, conform datelor din Registrul Național pentru Adopții, la solicitarea Newsweek România. Adică 11,4 luni, socotind cu 30 de zile/lună. Voica Tomuș consideră că a scurta procesul de adopție sub nouă luni poate fi periculos, pentru că s-ar sări etape importante.
_________________
Citește și:
(Ne)adoptabil. De ce nu-și găsesc o casă 49.000 de copii
Adopția cu televizorul. Cazul Sorina Săcărin, de la scandal la succes
_________________
Pe de altă parte, în ultimii trei ani s-au înregistrat 19 acțiuni de desfacere a adopției, dintre care cele mai multe cerute de soț, în urma divorțului, conform datelor oficiale ale Autorității Naționale pentru Protecția Copilului, furnizate la solicitarea Newsweek România.
Mădălina Turza: Deschidem adopțiile pentru copiii sub 14 ani
Șefa Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANDPDCA) arată că România nu reușește să treacă de 1.200 de copii adoptați pe an, pentru că, pe de-o parte, lucrătorii sociali „nu consiliază destul de bine părintele“ sau nu îl fac să treacă peste criteriile uneori restrictive pe care le are, iar pe de altă parte, sunt multe familii care nu vor să adopte decât copii cu vârstă mică, în general 0-2 ani.
Abia în ultimii ani au crescut adopțiile și la copiii cu vârste între 2 și 6 ani.
„Am fost șocată să descopăr, în acel profil public al copiilor greu adoptabili, că, în descrierea multor copii, angajatul DGASPC scrie că (micuții) au o relație extraordinară cu asistentul maternal și nu doresc să plece.
Deci, cumva, este încurajată această practică, care este fundamental în detrimentul copiilor“, arată Mădălina Turza, întrebată de Newsweek România despre blocarea copiilor în sistemul de protecție.
Totodată, șefa Protecției Copilului admite că „există această tendință a asistenților maternali de a împiedica adopțiile.
Prin lege, ei au prioritate în intenția de a adopta, însă sunt situații în care depun o cerere în vederea adop-ției pe care nu o finalizează, când apare o familie adoptatoare“.
În alte situații, asistenții maternali nu pregătesc copilul pentru adopție, deși ei nu doresc să-l adopte,iar, în opinia Mădălinei Turza, este nevoie „de o intervenție asupra cadrului legal, pentru a exista niște sancțiuni clare pentru aceste comportamente“.
Prejudecățile managerilor de caz condamnă copiii
Între 2 și 19% din copiii sub 14 ani aflați în grija statului au deschise dosarele de declarare a adoptabilității (legea prevede că doar pentru copiii de până la 14 ani se deschide automat procedura, după un an în sistem, în care s-a reîncercat reintegrarea în familia biologică.
Pentru copiii de peste 14 ani, adopția se deschide la cerere – n.r.), arată Turza. Managerii de caz au motivat că au probleme în identificarea rudelor de până la gradul al IV-lea – „dar lucrurile trebuie înțelese într-o limită a rezonabilului, iar căutarea trebuie făcută proactiv: nu este suficient să trimiți o adresă la Evidența Populației, care să răspundă peste 30 de zile sau către o altă autoritate locală, care nu răspunde, iar tu să aștepți – pentru că fiecare zi scursă e scursă din viața unui copil“.
Șefa ANDPDCA mai arată, totodată, că unii copii rămân blocați în sistem din cauza prejudecăților managerilor de caz: „Sunt manageri care au afirmat în prezența mea: «Mai are sens oare să-i deschid procedura, dacă are 13 ani?»“, dar și din cauză că instanțele „amână nepermis de mult soluționarea acestor cazuri“.
_________________
Citește și:
(Ne)adoptabil. De ce nu-și găsesc o casă 49.000 de copii
Adopția cu televizorul. Cazul Sorina Săcărin, de la scandal la succes
_________________
O estimare a Mădălinei Turza arată că un copil poate aștepta să fie declarat adoptabil, într-un caz fericit, patru-șase luni și poate ajunge până la 7 ani sau niciodată.
„Vreau să văd dosarele deschise pentru toți copiii care au până în 14 ani și sunt de mai mult de un an de zile în sistemul de protecție. Nu accept argumente de tipul «e prea mare, nu mai are sens, are dizabilitate, nu o să vrea să-l ia nimeni».
Noi – spun deopotrivă ANDPDCA și DGASPC-urile – suntem chemați să reprezentăm interesele acestor copii. Dacă noi nu facem acest demers pentru ei, nimeni altcineva nu-l va face“, adaugă Turza.
Ea menționează că, în cazul în care situația copiilor din sistem nu este deblocată până în 30 septembrie, va demara controale în toată țara, iar sancțiunile vor fi cele prevăzute în Codul Muncii: de la reținerea unei sume din salariu, până la desfacerea contractului de muncă.
