”Elcen informează că astăzi, 1 august a.c., în timpul manevrelor de repornire a CET Progresu, a intervenit o situaţie neprevăzută determinată de defectarea unei vane, ceea ce împiedică şi la acest moment repunerea în funcţiune a centralei.
Manevrele de pornire a CET Progresu au fost efectuate în cursul zilei de astăzi ca urmare a iniţierii simultane a procedurii de oprire totală a CET Bucureşti Sud, în conformitate cu programul de revizii anuale planificate”, au transmis reprezentanţii Elcen.
CET Sud nu mai livrează apă caldă
Astfel, după oprirea totală a CET Bucureşti Sud, consumatorii din Capitală arondaţi acestei centrale urmau să fie alimentaţi cu apă caldă din CET Progresu.
Citeşte şi: Cu ce se va încălzi la iarnă un mare oraș din România? Primăria concesionează termoficarea
”Imposibilitatea repornirii CET Progresu până la remedierea defecţiunii produce sincope în ceea ce priveşte alimentarea cu apă caldă a consumatorilor arondaţi până astăzi din CET Bucureşti Sud.
Citeşte şi: Primarul capitalei, Nicușor Dan, a estimat că peste 10 ani rețeaua de termoficare va funcționa
Echipele Elcen lucrează la acest moment la remedierea defecţiunii. Ne pare rău pentru situaţia creată şi pentru consecinţele apărute în locuinţele consumatorilor, însă asigurăm că se fac toate eforturile pentru rezolvarea cât mai curând a acestui incident neprevăzut”, a menţionat sursa citată, conform News.ro.