duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Cum se fac restructurări în administrația publică locală? Bolojan: Sunt niște grile, probabil 20%

Data publicării: 21.08.2025 • 21:21 Data actualizării: 21.08.2025 • 21:25
Ilie Bolojan explică cum se fac reducerile la stat - Foto: Profimedia images
Ilie Bolojan explică cum se fac reducerile la stat - Foto: Profimedia images

Premierul Ilie Bolojan a explicat cum se vor face restructurările în administrația publică locală. El a precizat că sunt niște grile și în funcție de acestea se poate reduce din numărul funcțiilor.

Bolojan a explicat, joi seara, despre „calculul corect al numărului de angajați”, în așa fel încât să se știe exact câți trebuie, iar banii cetățenilor „să nu fie folosiți și risipiți pe cheltuieli de personal, ci să fie direcționați către proiecte de investiție”.

Cum se fac restructurări în administrația publică locală? Bolojan: Sunt niște grile, probabil 20%

Întrebat cum se poate stabili de câți angajați este nevoie, Bolojan a spus că există niște grile care sunt stabilite și aceste grile urmează să fie scăzute foarte probabil cu un procent de 20%.

„De aici, cei care sunt la limita grilei vor trebui să facă reduceri de personal. Și avem exemple de primării, de consilii județene care funcționează foarte bine în România.

Eu personal am administrat o primărie, un consiliu județean care funcționează, spun eu, bine, cu număr redus de angajați, iar economiile au fost importante și se văd în lucruri care se fac în fiecare lună pentru cetățeni”, a spus Bolojan la Antena 1.

Premierul a spus că atunci când a fost primar la Oradea a redus personalul cu aproximativ 30%, iar ca președinte la Consiliul Județean Bihor, reducerea de personal a fost de aproximativ 50% „și s-a dovedit că instituțiile funcționează și în aceste condiții cu economii importante”, scrie Mediafax.

Premierul a mai spus că nu trebuie să se generalizeze aceste procente, ci analizate lucrurile de la caz la caz.

„Pot fi situații în care, de exemplu, un consiliu județean care are în competență un spital, să aibă nevoie de 2-3 oameni care se ocupă de componenta de sănătate, dar în multe locuri există spații importante pentru a reduce personalul. (…) De exemplu, prin reducerea câte unui consilier personal din cabinetele de primari, de viceprimari, de demnitari, din start, aproximativ 6.000 de posturi se reduc numai din această componentă.

Că ne place, că nu ne place, nu mai putem duce aceste cheltuieli în ritmul în care le-am dus”, a mai spus Bolojan.

Mai multe articole din secțiunea Social

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră