marți 10 februarie
EUR 5.0934 USD 4.2955
Abonează-te
Newsweek România

Care e diferența dintre concediul de maternitate și cel de creștere copil? Pentru care se plătește CASS?

Data publicării: 10.02.2026 • 08:50 Data actualizării: 10.02.2026 • 08:53
Mamă și copil- Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Mamă și copil- Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Mamă și copil - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Mamă și copil - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)

Multe persoane confundă concediul de maternitate cu cel de creștere a copilului. Acestea au durate diferite și pentru ambele se acordă indemnizații specifice.

După nașterea unui copil, părinții pot beneficia de două tipuri de concedii: concediul de maternitate, destinat exclusiv mamelor, și concediul pentru creșterea copilului, de care pot beneficia și tații.

Concediul de maternitate

Conform OUG nr. 158/2005, femeile asigurate au dreptul la concediu pentru sarcină și lăuzie, pe o perioadă totală de 126 de zile calendaristice – 63 de zile înainte de naștere și 63 după – în care primesc o indemnizație de maternitate în valoare de 85% din baza de calcul.

Citește și: Ce durată are concediul paternal? Cum pot beneficia tații de cinci zile libere în plus după nașterea copilului

Aceasta se determină, în cazul salariatelor, ca media veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 care constituie stagiul de asigurare, în limita a 12 salarii minime brute pe țară.

Pentru persoanele care se asigură voluntar, baza de calcul al indemnizațiilor se determină ca medie a veniturilor asigurate, înscrise în contractul de asigurare, din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita a 3 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată.

Pentru această indemnizație nu se plătește nici impozit pe venit, nici CAS, nici CASS.

Citește și: Când să revii din concediul de creștere a copilului, ca să iei 1.500 lei stimulent de inserție

Mamă și copil - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Mamă și copil - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)

Concediul de creștere a copilului

Concediul de creștere a copilului urmează după cel de maternitate, iar de la 1 august 2025, indemnizația aferentă acestuia este supusă unei contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10%.

Conform OUG nr. 111/2010, persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară.

„Cuantumul indemnizației lunare este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului.

Citește și: Ajutor de la stat de 2.000 de lei pentru mame. Cum pot fi folosiți banii și când se virează sumele

Cuantumul minim al indemnizației lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referință, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăși valoarea de 8.500 lei.

Dacă ambii părinți dintre persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) îndeplinesc cerințele de acordare a concediului pentru creșterea copilului, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, acesta se acordă astfel încât:

a) cel puțin 2 luni de concediu pentru creșterea copilului să se efectueze de părintele care nu a solicitat inițial acordarea acestui drept;

b) în situația în care părintele prevăzut la lit. a) nu solicită acordarea concediului pentru creșterea copilului pentru cel puțin 2 luni, deși îndeplinește cerințele prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acestuia”, se arată în lege.

Nici pentru această indemnizație nu se plătește impozit pe venit și nici contribuția la pensii (CAS).

Mai multe articole din secțiunea Social
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră