vineri 31 iulie
EUR 5.2473 USD 4.5595
Abonează-te
Newsweek România

Anumiți moștenitori, scutiți de taxa pe succesiune. Legea a trecut de Senat. Cine sunt beneficiarii?

Data publicării: 31.07.2026 • 13:50 Data actualizării: 31.07.2026 • 13:50
Foto: Profimedia images
Foto: Profimedia images

Senatul a aprobat un proiect de lege care scutește temporar de plata impozitului pe succesiune moștenitorii afectați de blocajul sistemului ANCPI. Măsura se aplică celor al căror termen de doi ani expiră între 14 iulie și 30 septembrie 2026.

Moștenitorii care riscă să piardă scutirea de impozit din cauza blocajului provocat de atacul cibernetic asupra sistemelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) ar putea fi exonerați de plata taxei pe succesiune.

Anumiți moștenitori, scutiți de taxa pe succesiune. Legea a trecut de Senat. Cine sunt beneficiarii?

Senatul a adoptat o propunere legislativă care suspendă temporar aplicarea impozitului de 1% pentru succesiunile afectate de întreruperea activității Cadastrului, urmând ca proiectul să fie dezbătut și votat de Camera Deputaților, care are rol decizional.

Cine beneficiază de scutirea temporară de impozit

Potrivit legislației în vigoare, moștenitorii sunt scutiți de plata impozitului dacă finalizează procedura succesorală în termen de doi ani de la decesul proprietarului.

După expirarea acestui termen, aceștia datorează un impozit de 1% din valoarea masei succesorale.

Citește și: Taxa pe moștenire: Cât te costă lenea de a nu face succesiunea la timp și capcana blocajului între rude

Blocarea sistemelor informatice ale ANCPI în urma atacului cibernetic produs pe 14 iulie 2026 a făcut imposibilă finalizarea multor proceduri succesorale, existând riscul ca persoane aflate încă în perioada de scutire să fie obligate să plătească taxa doar din cauza imposibilității de a încheia actele.

Pentru a evita această situație, Senatul a aprobat o derogare temporară de la prevederile Codului fiscal.

Textul adoptat prevede:

„Pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moștenire, nu se datorează impozit pentru succesiunile dezbătute și finalizate până la data de 30 septembrie 2026 inclusiv, pentru care termenul de doi ani de la data decesului autorului succesiunii se împlinește în perioada 14 iulie - 30 septembrie 2026.”

Citeşte şi: Doi frați au aflat șocul vieții când au primit testamentul. Cine a câștigat moștenirea

Proiectul merge la Camera Deputaților

Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat cu 92 de voturi pentru și 2 voturi împotrivă.

Următorul pas este dezbaterea și votul în Camera Deputaților, care este forul decizional în acest caz.

O ședință de plen a Camerei Deputaților este programată pentru vineri, de la ora 12:00, ceea ce înseamnă că, dacă proiectul va fi aprobat fără modificări, acesta ar putea ajunge la promulgare chiar în acest weekend.

Măsura are un caracter excepțional și urmărește să îi protejeze pe moștenitorii afectați de blocajul administrativ provocat de atacul cibernetic asupra sistemelor ANCPI, astfel încât aceștia să nu suporte costuri suplimentare din motive independente de voința lor.

Mai multe articole din secțiunea Social
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră