Executivul comunitar a precizat că interdicţia se va aplica după o perioadă de tranziţie de şase luni, astfel că, începând din vară, acest aditiv nu ar mai trebui adăugat în produsele alimentare.
Citește și: FOTO Alexandra, fiica fostului lider PSD Liviu Dragnea, și soțul său, Alex Mațaev, surprinși la mall
"Siguranţa alimentelor pe care le consumă cetăţenii noştri şi sănătatea lor nu sunt negociabile. De aceea, efectuăm un control strict şi permanent pentru a garanta cele mai înalte standarde de siguranţă pentru consumatori. O piatră de temelie a acestei activităţi este să ne asigurăm că numai substanţele sigure, susţinute de dovezi ştiinţifice solide, ajung în farfuriile noastre. Prin interdicţia de astăzi, eliminăm un aditiv alimentar care nu mai este considerat sigur.
Contez pe faptul că autorităţile statelor membre vor coopera, asigurându-se că operatorii din sectorul alimentar vor înceta să utilizeze E171 în produsele alimentare", a declarat comisarul responsabil cu sănătatea şi siguranţa alimentară, Stella Kyriakides, informează Agerpres.
La ce este folosit dioxidul de titan în alimentație
Dioxidul de titan se utilizează pentru a conferi o culoare albă multor produse alimentare, de la produse coapte şi paste tartinabile, până la supe şi sosuri, sosuri pentru salate şi suplimente alimentare. Statele membre au aprobat în unanimitate propunerea Comisiei, prezentată în toamna trecută.
Propunerea executivului comunitar s-a bazat pe un aviz ştiinţific al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară, care a concluzionat că E171 nu mai poate fi considerat sigur atunci când este utilizat ca aditiv alimentar.