Tomografe și RMN, plătite cu 19,8 milioane de euro, nu au ajuns în spitale


Bani de la Banca Mondială, contracte semnate la Guvern și plătite, spitale fără echipamente de 20 de milioane de euro.
19,8 milioane euro. Atât a plătit Ministerul Sănătății, din bani împrumutați de la Banca Mondială, pentru dotarea spitalelor cu echipamente de imagistică. Contractele au fost semnate la începutul anului, dar echipamentele nu au ajuns încă în toate spitalele. În tot acest timp, pacienții aleargă între spitale cu speranța că vor beneficia de analize RMN sau de tomografii computerizate. Nemulțumiți sunt și managerii de spitale, care fac potecă la Ministerul Sănătății în speranța că vor primi echipamentele promise.
Din totalul de 24 de aparate RMN, 11 încă așteaptă să fie puse în funcțiune sau să fie livrate spitalelor județene. Ministerul Sănătății estimează că ultimul aparat va fi livrat Spitalului Județean.