La aproape trei luni ce când a început noul an şcolar, elevii vor fi, în sfârşit, testaţi. Procedura nu e însă obligatorie, iar şcolile au pasat responsabilitatea părinților. Pe internet au apărut deja anunțuri de vânzare a kiturilor cu teste cu salivă, potrivit digi24.ro.
Majoritatea școlilor au optat ca testarea să fie făcută acasă, de părinți, de două ori pe săptămână.
În ceea ce privește comunicarea rezultatelor, nu este o decizie unitară, fiecare școala decide cum să facă. Astfel, unele școli vor să afle rezultatul doar dacă este pozitiv, altele au cerut toate rezultatele, iar altele au solicitat părinților să treacă și data pe testul respectiv, pentru a se asigura că rezultatul nu va fi trimis de două ori.
Citește și: Liviu Dragnea ar fi părăsit-o din gelozie pe Irina și i-a dat și block. Irina Tănase: Contactați-l
Pentru că testarea nu e obligatorie, unii părinți au ales să nu o facă. Pe internet, au început să fie deja comercializate aceste kituri cu teste pe baza de salivă.
"Eugen Ilea, președinte pentru București al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți - Învățământ Preuniversitar, a declarat la Digi24 că, în opinia lui procedura nu va avea rezultatul scontat.
Citește și: Dr. Marinescu avertizează: Omicron se extinde. În 2022 vom trece la etapa de convieţuire cu virusul
Autoritățile nu au gândit această activitate de testare în unitățile școlare cum o fac celelalte state.
Nemulțumirea noastră este dată de faptul că în familie nu ajunge pachetul nedesigilat, astfel că aceste teste ar putea fi compromise atunci când sunt manipulate de mai multe mâini.
Plus că avem aceste teste doar pentru săptămâna aceasta", a spus el.
Folosirea testelor pentru salivă la școală are încă multe necunoscute, atât pentru părinți, cât și pentru elevi.