Omicron: Germania ia în calcul restricții mai dure. Reuniunile private, limitate și pentru vaccinați

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 20.12.2021 - 17:38
Omicron: Germania ia în calcul restricții mai dure. Reuniunile private, limitate și pentru vaccinați. / Foto: bbc.com
Omicron: Germania ia în calcul restricții mai dure. Reuniunile private, limitate și pentru vaccinați. / Foto: bbc.com

Guvernul german are în vedere limitarea începând din 28 decembrie a reuniunilor private la maxim 10 persoane vaccinate împotriva COVID-19 sau trecute prin boală, conform unui nou proiect cu măsuri propuse, consultat de Reuters.

SHARE

Restricţiile vor fi valabile atât pentru reuniunile în spaţii închise, cât şi pentru cele în aer liber, fiind exceptaţi copiii cu vârste sub 14 ani. De asemenea, accesul în restaurante va fi în continuare permis doar pentru cei vaccinaţi sau trecuţi prin boală.

Documentul propus cuprinde şi extinderea sprijinului financiar pentru companiile şi organizaţiile afectate de restricţiile antiepidemice.

Cancelarul Olaf Scholz şi liderii celor 16 landuri vor discuta marţi,21 decembrie, aceste măsuri.

Citește și: Ion Țiriac i-a făcut cadou de Crăciun fiicei sale un Mercedes AMG GT de peste 700 CP și 300.000 €

Experții germani cer restricţii suplimentare care să diminueze contactele populaţiei

Grupul de experţi care îndrumă guvernul german asupra gestionării pandemiei de COVID-19 a tras duminică un semnal de alarmă asupra răspândirii variantei Omicron foarte contagioase a coronavirusului şi a cerut instituirea ''în cel mai scurt timp'' a unor restricţii suplimentare care să diminueze contactele populaţiei, avertizând inclusiv că transmiterea intensă a acestei variante ameninţă funcţionarea infrastructurilor critice.

Varianta Omicron face ca pandemia să intre ''într-o nouă dimensiune'', întrucât ea ''infectează mult mai multe persoane în foarte scurt timp şi afectează mai mult (faţă de alte variante) persoanele vindecate sau vaccinate'', explică cei 19 experţi sanitari într-un raport.

Citește și: FOTO Prima locomotivă de cale ferată îngustă construită și livrată în România în ultimii 31 de ani

Aceasta poate conduce la o ''răspândire explozivă'', timpul de dublare a ratei de incidenţă a infectărilor cu această variantă fiind în prezent în Germania între două şi patru zile, semnalează raportul.

''Dacă transmiterea variantei Omicron în Germania va continua în acest ritm, o parte semnificativă a populaţiei se va îmbolnăvi simultan şi/sau va intra în carantină'', subliniază experţii germani, atrăgând astfel atenţia asupra riscului ridicat de perturbare a funcţionării ''infrastructurilor critice'', cum ar fi spitale, servicii de urgenţă, telecomunicaţii şi aprovizionarea cu apă şi electricitate.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te