„Nemuritorii” milionari din Silicon Valley se întineresc cu 20 de ani. Ce metodă ilegală folosesc

DE Adina Mutăr | Actualizat: 06.09.2023 - 08:05
„Nemuritorii” milionari din Silicon Valley s-au întinerit cu 20 de ani. Ce metodă au folosit - Foto: theguardian.com (imagine cu caracter ilustrativ)
„Nemuritorii” milionari din Silicon Valley s-au întinerit cu 20 de ani. Ce metodă au folosit - Foto: theguardian.com (imagine cu caracter ilustrativ)

„Nemuritorii” milionari din Silicon Valley se întineresc cu 20 de ani. Ce metodă ilegală folosesc. Și pe viitor, intenționează să pună la punct o tehnologie care să fuzioneze cu umanitatea pentru a crea o „existență post-umană”.

SHARE

„Nemuritorii” milionari din Silicon Valley se întineresc cu 20 de ani. Ce metodă ilegală folosesc.

Milionarul Bryan Johnson din Silicon Valley plătește sute de mii de dolari pentru a infuza lunar un litru de plasmă tânără de la fiul său adolescent în propriul său flux de sânge. 

„Nu am acordat niciodată mai multă atenție la ceea ce mănâncă pentru că asta îmi pătrunde și mie în corp”, spune antreprenorul american de tehnologie în vârstă de 46 de ani, pe noul podcast „The Immortals”. 

„Nemuritorii” milionari din Silicon Valley s-au întinerit cu 20 de ani. Ce metodă au folosit

La rândul lui, a pompat propria plasmă în corpul tatălui său în vârstă de 70 de ani, pentru a ajuta la îmbunătățirea sănătății sale fizice și cognitive în declin.

„A fost unul dintre cele mai semnificative momente din întreaga sa viață. Și pentru mine a fost la fel.” 

Johnson continuă să plătească 2 milioane de dolari pe an pentru o echipă de cercetare care investighează metode ce pot face corpul mai tânăr și cu un trai mai îndelungat. 

Noul podcast „The Immortals” analizează ceea ce întreprind „superstarurile longevității” pentru a transforma vârsta de 90 în 50, de la schimbul de sânge cu cei tineri până la proiectarea primilor „post-oameni”, potrivit theguardian.com.

Johnson experimentează un algoritm pentru a preveni îmbătrânirea biologică, care analizează toate cercetările asupra longevității pentru a crea cel mai bun plan de tratament și își folosește propriul corp drept „cobai”. 

Medicii i-au spus lui Johnson că are inima unui tânăr de 37 de ani și plămânii unui tânăr de 18 ani.

Transfuziile cu plasmă pentru prevenirea îmbătrânirii au devenit o realitate în 2017 cu startup-ul lui Jesse Karmazin, Ambrosia. 

Sute de clienți, cu o vârstă medie de 60 de ani, plătesc 8.000 de dolari pentru a participa la cercetare. 

Administrația pentru Alimente și Medicamente nu aprobă „tratamentul”

Câțiva ani mai târziu, Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) și-a exprimat oficial îngrijorarea că „unii pacienți sunt atacați de actori fără scrupule care propun tratamente cu plasmă de la donatori tineri ca leacuri si remedii”. 

„Astfel de tratamente nu au beneficii clinice dovedite pentru utilizările pentru care aceste clinici le fac publicitate și sunt potențial dăunătoare”, a comunicat FDA.

Această declarație oficială a afectat reputația cercetării longevității, dar oamenii cu bani cunoscuți ca „superstaruri ale longevității”, n-au renunțat.

Anul trecut, fondatorul Amazon și a treia cea mai bogată persoană din lume, Jeff Bezos, ar fi investit în Altos Labs, un startup care lucrează la „programarea de întinerire celulară”. 

Citește și: Câștigătorul premiului Genius anunță că omul va atinge nemurirea în 2030. Cum va fi ținut în viață

Cofondatorul PayPal, Peter Thiel, a investit milioane în Fundația Metusalem, o organizație non-profit care își propune să facă „vârsta de 90 în 50 până în 2030”.

Totuși, tratamentele de longevitate trebuie să fie recunoscute în mod legitim. 

Celine Halioua încearcă să obțină aprobarea primului medicament care „îmbunătățește” îmbătrânirea, dezvoltând un tratament pentru câini, care necesita aprobarea de la departamentul veterinar de la FDA. 

Citește și: Cercetătorii au descoperit „secretul nemuririi biologice”: Dublarea genelor ce „repară” ADN-ul

Prin aprobarea acestuia, FDA ar accepta că medicamentul pentru longevitate este legitim și vârsta este ceva care poate fi tratat.

Și lucrurile merg mai departe. Se caută o tehnologie care să fuzioneze cu umanitatea pentru a crea o „existență post-umană”. Abia în urma acestei fuziuni, cred cercetătorii, oamenii pot deveni „ființe nemuritoare”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te