Medicamentele în cauză, tocilizumab și sarilumab, sunt utilizate în prezent pentru a reduce inflamațiile la pacienții cu artrită, conform The Economist.
Jumătate dintre cei 800 de voluntari au primit unul dintre cele două medicamente pe lângă tratamentul standard, care include dexametazona. Cealaltă jumătate a primit doar tratamentul standard.
Bill Gates anunță o nouă pandemie. „E nevoie de o forță rapidă de intervenție de 3.000 de medici”
Ambele medicamente par să funcționeze la fel de bine, deși rezultatele sunt mai sigure pentru tocilizumab, un medicament mai vechi, disponibil pe scară largă, care a putut fi, prin urmare, administrat majorității participanților la acest studiu.
Aproape 36% dintre pacienții din grupul cu tratament standard au decedat, comparativ cu 27% dintre cei din grupul care au primit fie tocilizumab, fie sarilumab. Procentual, asta înseamnă o reducere a ratei de deces cu aproximativ 25%.
FOTO Deși pălmuită și umilită de Ilie Năstase, soția tenismanului se întoarce acasă
În plus, cei tratați cu aceste medicamente s-au recuperat mai repede și au fost externați din spital cu șapte până la zece zile mai devreme decât pacienții care nu au primti un astfel de tratament, ceea ce ar însemna o scădere majoră a presiunii în secțiile ATI, care au fost sufocate de numărul mare de persoane cu COVID în stare gravă.
Niciunul dintre medicamente nu este ieftin. În Marea Britanie, asftel tratament costă 750-1.000 lire sterline (aproximativ 1.000-1.400 USD). Pe de altă parte, o zi pentru un pacient cu COVID 19 aflat la ATI în Marea Britanie costă 2000 de lire sterline.
Serviciul național de Sănătate din Regatul Unit va începe să utlizeze acest tratament la pacienții aflați în stare gravă la Terapie Intensivă, iar exporturile de tocilizumab și de sarilumab au fost interzise.