„În data de 17.02.2020, la sediul ANSVSA, a fost convocată şedinţa Consiliului Ştiinţific din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor în vederea obţinerii unor opinii stiinţifice cu privire la subiecte de interes.
Referitor la subiectul monitorizării reziduurilor de pesticide identificate în fructele şi legumele provenite din import, statistica relevă că numai 1,66% din probe analizate au fost declarate neconforme (depăşiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide). Procentul este sensibil mai mic decât media neconformităţilor la nivelul Uniunii Europene, care se situează la 4,1%.
Consiliul Ştiințific al ANSVSA este format din personalități recunoscute ale mediului academic, care acordă asistență tehnică și științifică, privind legislația națională și comunitară, în domeniile care au o influență directă sau indirectă asupra ariei de competență a Autorității”, se arată într-un comunicat al Autorității.
Ce au descoperit cercetătorii
Inspectorii fitosanitari au prelevat 412 probe de tomate cultivate în cadrul programului „Tomate românești”, inițiat de Petre Daea, au reziduuri de pesticideși au analizat în total 419 probe, celelalte 7 probe provenind din culturi care nu au fost înscrise în program.
Din totalul probelor analizate de Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale, 192 de probe (46%) au fost depistate cu reziduuri de pesticide, din care una a conținut reziduuri peste nivelul maxim admis.
227 de probe (54%) nu au conținut reziduuri de pesticide, potrivit raportului publicat de Agenția Națională Fitosanitară, aflată în subordinea MADR, scrie lantulalimentar.ro.
Alte 256 de probe de tomate, fără precizarea dacă au fost prelevate și din culturi înscrise în program, au fost analizate de Laboratorul Regional pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide din Plante și Produse din Plante Mureș, rezultatele indicând un procent de 31,64 % (81 de probe) cu reziduuri de pesticide și 68,36% (175 de probe) fără reziduuri de pesticide.