luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Cum să scapi definitiv de ochelari

Data publicării: 01.10.2025 • 17:43 Data actualizării: 02.10.2025 • 11:12
Dr. Teodor Holhoș, fondatorul Clinicilor Dr. Holhoș, cea mai mare rețea privată de clinici de oftalmologie din România
Dr. Teodor Holhoș, fondatorul Clinicilor Dr. Holhoș, cea mai mare rețea privată de clinici de oftalmologie din România

„Fashion statement”, simplu accesoriu de stil vestimentar sau necesitate: pentru mulți oameni, ochelarii fac pur și simplu parte din viața lor.

Dar cum ar fi, de exemplu, dacă ai putea să renunți pentru totdeauna la ochelari? Sau cel puțin pentru 10-20 de ani?

Avantajele unei vieți fără ochelari sunt greu de ignorat: nu mai ai nevoie de ei ca să citești etichetele produselor în magazine, nu trebuie să-ți amintești mereu să îi iei atunci când te urci la volan, nu îți trebuie ochelari la teatru sau pe stadion, iar seara te poți cuibări în pat cu o carte fără grija lor.

Pentru persoanele care poartă ochelari există o singură soluție definitivă: o intervenție chirurgicală de corecție a dioptriilor.

Operațiile de corecție a dioptriilor cu laser sunt o soluție consacrată pentru defectele de refracție ale ochilor – miopie, hipermetropie sau astigmatism. Chiar și presbiopia, în mod normal mai dificil de rezolvat, pentru că trebuie corectată atât vederea de aproape, cât și cea la distanță, poate fi corectată cu ajutorul unei operații cu laser.

Pentru a afla detalii despre cine poate face o astfel de operație, în ce condiții, unde și cu ce costuri l-am întrebat pe dr. Teodor Holhoș, unul dintre cei mai experimentați chirurgi oftalmologi din țară, cu peste 30.000 de operații la activ, fondatorul Clinicilor Dr. Holhoș, cea mai mare rețea privată de clinici de oftalmologie din România, cu o cifră anuală de afaceri de circa 11 milioane de euro. Rețeaua Clinicilor Dr. Holhoș este cea mai mare din țară și după numărul de pacienți (peste 120.000 până în prezent), fiind de asemenea numărul 1 în preferințele acestora, conform studiului „Piața serviciilor medicale de oftalmologie” realizat de Reveal Marketing Research.

Cine poate face o operație cu laser pentru a scăpa definitiv de ochelari?

Sigure, foarte eficace și cu rezultate pe termen lung, aceste intervenții sunt o soluție ideală, deși nu pentru toți pacienții.

„De la bun început, trebuie să spunem că nu toate persoanele care poartă ochelari sunt un candidat la o astfel de operație”, explică dr. Teodor Holhoș.

„În primul rând, avem contraindicații clare: copiii și adolescenții, la care ochiul este încă în evoluție și deci defectul de vedere nu este stabil, apoi persoanele cu cornee prea subțire sau cu anumite afecțiuni, cum este keratoconusul, o deformare a ochiului care de multe ori nu poate fi depistată decât după investigații la oftalmolog.”

Astfel, candidatul tipic pentru o operație de corecție a dioptriilor, spune medicul, sunt adulții tineri cu vârste de peste 18, preferabil 21 de ani, fără patologii care reprezintă contraindicație și la care defectul de vedere s-a stabilizat (adică dioptriile rămân la aceeași valoare în ultimele 12 luni anterior consultației).

„Aș vrea să subliniez”, spune dr. Holhoș, „că operația este, în cele mai multe situații, o opțiune din mai multe care sunt posibile. Aș vrea să fiu foarte clar: noi nu îi încurajăm pe absolut toți pacienții care ar fi eligibili pentru o operație să se și opereze. Dacă ești tânăr, sănătos și nu te deranjează să porți ochelari sau lentile de contact, este foarte bine. Este o variantă bună și sigură. Dar, pe de altă parte, le recomandăm ferm operația celor cu miopii mari sau foarte mari, pentru care și ochelarii au limitări, pentru că distorsionează vederea periferică.

Operația se recomandă și persoanelor care lucrează în medii de risc – angajații din MAI, pompieri etc. –, precum și celor practică sporturi cum sunt înotul, schiul, scufundările sau escalada, unde ochelarii incomodează foarte tare. Bineînțeles, cineva care dorește pur și simplu să scape de ochelari și să aibă o viață normală fără grija lor poate apela la operație. Decizia este în ultimă instanță a pacientului, cu participarea medicului.”

Investiție pe termen lung

Deși costul inițial poate fi ridicat, o singură procedură chirurgicală se poate dovedi pe termen lung mai avantajoasă financiar decât schimbul a mai multor perechi de ochelari sau a sute de lentile de contact. În timp, diferența se amortizează, iar beneficiile zilnice – libertate vizuală, mai puține griji și o estetică naturală a feței – sunt un avantaj major.

Ce defecte de vedere se pot corecta chirurgical?

Cele mai frecvente probleme de vedere, care apar mai devreme sau mai târziu la toți oamenii, sunt defectele de refracție. Acestea apar atunci când lumina nu se focalizează corect pe retină, rezultând miopie (vedere slabă la distanță), hipermetropie (vedere slabă la aproape) sau astigmatism (o curbură neregulată a corneei, care nu este perfect centrată la pupilă, ca o lentilă de contact care este așezată strâmb).

Aceste defecte de vedere sunt determinate, în ultimă instanță, de geometria globului ocular și în particular a corneei. 

În ce constă operațiile cu laserul

În chirurgia refractivă, corecția dioptriilor se face în general pe cornee: de exemplu, în tehnici convenționale precum PRK, corneea este modelată cu laserul prin fotoablație, exact cum ar fi șlefuită o lentilă. Această procedură este însă mai puțin recomandată, deoarece este cea mai dureroasă, vindecarea completă durează, în funcție de pacient, până la 1 an, și are frecvent ca efect secundar așa-numitul sindrom de ochi uscat, o complicație minoră, dar supărătoare pentru pacient.

Alte proceduri, cum este FemtoLASIK, decupează cu laserul în cornee un lambou (ca un „căpăcel”), iar fotoablația se face cu un al doilea laser, doar pe stratul intermediar al corneei. Această tehnică păstrează integritatea epiteliului corneean, reducând durerea post-operatorie și senzația de uscăciune a ochiului, un efect secundar frecvent întâlnit în PRK. Pe de altă parte, pentru că este o intervenție la care se folosesc două platforme laser, operația durează relativ mult – 20-25 de minute pentru un ochi, prin comparație cu proceduri avansate ca SMILE Pro, în care ambii ochi pot fi tratați în circa 5 minute.

Alte operații pentru corectarea dioptriilor

Există defecte de refracție care își au originea în cristalin, acea lentilă responsabilă de ajustarea focalizării la diferite distanțe. Odată cu vârsta, cristalinul își pierde din elasticitate și nu mai poate focaliza corect decât la distanțe intermediare, astfel încât pacientul are nevoie de ochelari și pentru aproape, și pentru a vedea la distanță.

Presbiopia este o afecțiune care afectează aproape exclusiv persoanele în vârstă, fiind o problemă care poate fi tratată fie prin proceduri de intervenție pe cornee de ultimă generație, cum este operația Presbyond, fie cu ajutorul unui implant de cristalin artificial.

7 secunde pentru a scăpa de ochelari

În ultimele trei decenii, progresele din chirurgia refractivă au condus la dezvoltarea unor proceduri minim invazive, cu recuperare rapidă și risc foarte redus de complicații. Astăzi, medicul poate alege dintre mai multe intervenții, în funcție de particularitățile fiecărui ochi tratat, dar și de preferințele pacientului, de așteptările și stilul de viață al acestuia.

„Din punctul de vedere al rezultatelor, toate tehnicile chirurgicale moderne aduc beneficii clare”, spune dr. Holhoș. „Ceea ce face diferența dintre ele este confortul pacientului, rapiditatea și calitatea recuperării. Noi facem în clinicile noastre cea mai avansată operație cu laser din lume, SMILE Pro, minim invazivă, care nu afectează practic deloc suprafața corneei. Este o operație care se realizează pe o platformă chirurgicală produsă de ZEISS, VisuMax 800, un echipament care este vârful de gamă al producătorului.

În operația SMILE Pro noi putem exciza țesut corneean focalizând laserul chiar în stratul interior, fără să atingem măcar suprafața corneei, în numai 7 secunde. Apoi extragem partea de țesut printr-o incizie de 2-3 milimetri, care se vindecă de la sine. Pacientul nu resimte durere postoperator și își recuperează vederea practic de a doua zi. Contează foarte mult, din punctul meu de vedere, ca chirurg, faptul că operația decurge foarte repede, ceea ce reduce foarte mult riscurile intraoperatorii, și pacientul se recuperează repede și fără durere, cu rezultate excelente. Cu SMILE Pro am putut opera cazuri foarte dificile, de exemplu pacienți cu nistagmus, la care ochiul se mișcă necontrolat. Acestea erau cazuri greu sau imposibil de operat cu tehnici convenționale.”

Pentru dioptriile foarte mari se recomandă implantul de lentile intraoculare ICL sau IOL

Pentru pacienții cu dioptrii extreme sau cu cornee prea subțire, soluția este implantarea unei lentile intraoculare, numită Implantable Collamer Lens (ICL), sau a unui cristalin artificial (IOL). Implantul ICL se introduce între iris și cristalin, fără a îndepărta cristalinul natural.

ICL este recomandat pentru miopie până la –18 dioptrii, hipermetropie până la +10 și astigmatism până la 6, atunci când pacientul nu poate beneficia de intervenții de chirurgie refractivă cu laser. Hipermetropia mare este cazul tipic pentru care se recomandă implantarea unei ICL ca unică soluție.

„Această procedură are un mare avantaj: este reversibilă. Lentila poate fi scoasă sau înlocuită. Corecția este imediată, iar calitatea vederii excelentă”, spune dr. Holhoș. „Necesită însă, ulterior operației, o monitorizare atentă a tensiunii intraoculare.”

Pentru dioptrii și mai mari de atât, se recomandă implantul de cristalin artificial (IOL), care presupune înlocuirea cristalinului natural cu unul intraocular.

La vârsta a treia: implantul de cristalin artificial, soluția definitivă

La pacienții în vârstă, la care cristalinul își pierde elasticitatea (presbiopie) sau se opacifiază (cataractă), se poate recurge la înlocuirea cristalinului natural cu o lentilă intraoculară (IOL), care corectează atât dioptriile, cât și presbiopia.

Un detaliu mai puțin cunoscut este că operația de cataractă nu numai că salvează vederea, această afecțiune progresivă ducând inevitabil la orbire dacă nu este tratată, dar redă și acuitatea vizuală de la vârsta adultă.

În funcție de tipul de cristalin artificial ales, mono- sau multi-focal, după operație pacientul poate avea nevoie sau nu să poarte ochelari. Cristalinele artificiale monofocale corectează, la alegere, fie vederea la distanță, fie pe cea de aproape, astfel că pacientul va avea în continuare nevoie de cel puțin o pereche de ochelari. Însă un cristalin multifocal elimină și această nevoie. 

Cum aleg procedura potrivită?

Recomandarea îi aparține medicului, după consult și investigații detaliate, și depinde de dioptrii, de grosimea și forma corneei, vârsta, stilul de viață și preferințele pacientului. „Fiecare pacient este unic, deci decizia o luăm împreună, în funcție de rezultatele consultului și investigațiilor”, afirmă medicul Teodor Holhoș.

Evaluarea include seturi complete de investigații: măsurarea dioptriilor, tomografie și topografie corneeană, IOL Master, keratometrie și evaluarea pupilei, biomicroscopie (la lampa cu fantă), tonometrie (măsurarea tensiunii intraoculare), oftalmoscopie (examinarea fundului de ochi) etc.

Astfel, de la PRK și FemtoLASIK la SMILE Pro și implanturile ICL/IOL, chirurgia oftalmologică oferă soluții sigure și personalizate pentru corecția permanentă a viciilor de refracție. Consultul oftalmologic complet și recomandarea medicului rămân însă esențiale pentru a stabili cea mai bună opțiune.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră