Conform CNCAV, în acest interval, 9.938 persoane au fost vaccinate cu prima doză şi 6.373 cu cea de a doua.
Din 27 decembrie 2020, au fost administrate 9.092.141 doze pentru 4.799.034 de persoane, dintre care 171.050 au primit o doză şi 4.627.984 şi pe cea de a doua.
Citește și: Sistemul sanitar din Tunisia, în colaps, după o înmulţire rapidă a cazurilor de COVID-19
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12 reacţii adverse, toate de tip general.
De la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 16.656 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.788 de tip local şi 14.868 de tip general. Potrivit CNCAV, 122 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.
GCS: Cele mai multe cazuri noi de COVID-19, în Bucureşti şi Cluj; niciun caz în 27 judeţe
Cele mai multe cazuri nou confirmate de COVID-19 în România faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti - 6 şi în judeţul Cluj - 6, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Citește și: Oficial: Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo se vor desfăşura fără spectatori
În judeţele Bacău, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Ilfov şi Mureş s-a înregistrat câte un caz.
În 27 de judeţe nu s-a înregistrat niciun caz nou de COVID-19.
Toate judeţele şi municipiul Bucureşti rămân în scenariul verde din punctul de vedere al infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori fiind în Prahova - 0,10, Ilfov - 0,7 şi Dolj - 0,6.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 30 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus.