Viitorul ministru al Agriculturii: 14.000 lei la jocuri de noroc. Acuzat că a risipit 500.000.000 $

DE Alex Darvari | Actualizat: 13.06.2023 - 14:08
Florin Barbu, viitorul ministru al Agriculturii a câștigat 14.000 lei la jocuri de noroc - Foto: Agrointeligenta
Florin Barbu, viitorul ministru al Agriculturii a câștigat 14.000 lei la jocuri de noroc - Foto: Agrointeligenta

Viitorul ministru al Agriculturii ar putea fi Florin Ionuț Barbu care a câștigat 14.000 de lei la un joc de noroc. El nu are experiență în „privat” lucrând, în principal, la primăria din Slatina.

SHARE

Viitorul ministru al Agriculturii ar urma să fie Florin Ionuț Barbu, care este deputat PSD. Potrivit declarației sale de avere, el a câștigat 14.800 de lei ca premiu la un joc de noroc. El a ajutat partidul cu 120.000 de lei, dar și-a luat banii înapoi.

Citește și: Camera Deputaţilor, lege pe gustul lui Petre Daea. Cormoranii pot fi vânaţi tot anul

Barbu a lucrat aproape numai la stat, cea mai mare în primăria Slatina: inspector, șef serviciu, Director direcția venituri, director ecoinomic.

Din 2014 în 2020 a fost Director General la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, iar din 2020 este deputat. Nu are studii în domeniul agricol, fiind specializat în marketing la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie.

Pe când era premier, Ludovic Orban a spus că „ANIF - condus de Barbu - a cheltuit 500 milioane euro, iar pe canalele de irigaţii nu a curs nicio picătură de apă”.

Detalii AICI

A vorbit doar 6 minute în Parlament. Patru minute a vorbit la Prezentarea şi dezbaterea moţiunii simple intitulate "De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească", iniţiată de 56 de deputaţi.

Parlamentarul crede că România a fost „grânarul Europei” când PSD a fost la guvernare

„Ştiu că sunt printre dumneavoastră şi persoane creştin-ortodoxe din familii care nu pot să îmi răspundă cu "Adevărat a Înviat!", pentru că încă mai studiază problema asta şi credeţi-mă că aceste persoane de la USR sunt foarte ocupate. De la religie la sfaturi despre cum să ne creştem copiii, la genul neutru şi apă caldă, acum au trecut la agricultură, la aceeaşi agricultură pe care, atunci când, dintr-o tristă întâmplare, au fost la o guvernare de conjunctură, au lăsat-o la coada investiţiilor. Nu spun "coada vacii", pentru că mă vor acuza de mentalitate învechită, pentru că ei ştiu că vaca nu e vacă şi boul nu e bou; sunt gen neutru. (Aplauze.) De la asta... de la asta or fi început discuţiile cu fermierii, atunci când s-au gândit să le apere ei, tocmai ei, drepturile. Şi spun "tocmai ei", pentru că niciodată până azi nu au fost interesaţi de fermierii români. Şi nu uităm că pentru ei România rurală era PSD-istă şi trebuia distrusă. Să nu uităm că au uitat-o atunci când au dus fiţuica PNRR la Bruxelles.

Citește și: PSD susține reintroducerea taxelor vamale pentru cerealele din Ucraina care se vând în România

Îi întreb pe cei care astăzi aruncă cu mizerii în Petre Daea, ministrul agriculturii. Au văzut vreodată o staţie de irigaţii, un canal de apă? Au coborât de pe trotinetă să vadă cum arată un tractor sau o combină? Au fost vreodată pe câmp să vadă cum este solul, cum este floarea de rapiţă, bobul de grâu sau seminţele de floarea-soarelui? (Vociferări.)

Da, ştiu, au fost pentru selfie de sezon. Dar, dragi colegi de la USR, agricultura este mult mai mult de atât.

Vorbiţi despre România, grânarul Europei? Tocmai generaţia pe care o huliţi, din care face parte şi Petre Daea, a fost, din România, grânarul Europei. Aceşti specialişti sunt din ce în ce mai puţini, pentru că de-a lungul a 30 de ani, vizionari, aşa ca voi, au tot distrus viitorul agriculturii româneşti.

Şi ştiţi când România a mai fost grânarul Europei? Când Partidul Social Democrat a fost la guvernare.

Vorbiţi de prezent, de parcă nu ştiţi de ce protestează fermierii români, la fel ca cei din Bulgaria şi Polonia. Noi vom remedia şi vom veni cu soluţii la problemele cerealelor care vin din Ucraina şi care îi afectează pe toţi fermierii din regiune.

Voi ce faceţi? Veniţi cu fiţuici electorale şi ne faceţi să pierdem timpul discutând despre nişte texte copiate, lozinci pentru agricultura românească, despre care voi habar nu aveţi şi până studiaţi şi vă lămuriţi că vaca e chiar vacă şi boul e bou, până veţi şti ce gust are o roşie românească şi când se cultivă grâul, lăsaţi-l pe "nea Petrică" să-şi facă treaba.

Dacă a învăţat el şi acum cu social media, vă face praf pe un live pe Facebook din orice lan de grâu, porumb, rapiţă şi vă dă exact producţia la hectar. Pentru ca aceasta înseamnă să fii profesionist, să iubeşti pământul care ne dă roade şi ţara ta.

E greu, dragii mei, dar nu imposibil! Încercaţi şi voi.”

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te