„De acum înainte avem un obiectiv foarte precis: construirea României post-pandemice. Asta nu înseamnă nici pe departe revenirea la starea de dinainte, ci tocmai un progres semnificativ spre o nouă etapă. România post-pandemică este ţara în care în sfârşit se investeşte masiv în infrastructură,se dezvoltă reţeaua de spitale şi se creează centre medicale integrate în zonele rurale şi urbane vulnerabile. România post-pandemică este ţara cu şcoli sigure şi dotate modern, cu laboratoare funcţionale", a declarat, vineri, preşedintele, la Cotroceni.
Șeful statului a subliniat că, pentru ca România să atragă fonduri, este nevoie ca partidele să renunțe la „abordările politicianiste”:
„Bucuria finalizării PNRR este una de etapă. Am făcut primul pas, dar greu abia acum începe. Vreau să fim foarte bine pregătoţi pentru etapa cea mai importantă: punerea lui în aplicare şi finalizarea proiectelor. Putem construi proiectul unei generaţii, care să însemne schimbarea profundă a României. De reuşita PNRR depinde cum va arăta viitorul României. Acest demers nu are culoare politică, chiar dacă a fost negociat cu mari eforturi de actuala coaliţie de guvernare. Acest plan aparţine României, iar implementarea sa se va întinde oricum dincolo de mandatul actualului guvern. Abordările politicianiste nu fac decât să şubrezească şansele de reuşită. Acum este momentul să se iasă din logica de partid", a spus președintele.
Citește și: Cîţu: În această guvernare vom trece Carpaţii cu o autostradă. Vom face spitale noi | Newsweek Romania