România nu ne confruntăm numai cu o neputință politică, ci cu una națională. Țara în ansamblu a trecut printr-un proces de degradare, dintre care cea mai gravă este cea a educației, a declarat Iulian Foto, directorul general al Institutului Diplomatic Român, în cadrul #2021 Defense Summit, organizat de Newsweek România.
„Degradarea duce la o neputință națională. E simplu să dăm vina doar pe politicieni, chiar dacă ei au partea cea mai importantă din responsabilitate. Dar nici pe alte zone ale societății nu putem spune că lucrurile merg nemaipomenit.
Unii dintre politicieni sunt incompetenți, sunt și lacomi și utilizează excesiv minciună. Dar nici în zona universatară nu stăm mai bine, de exemplu. Acolo vedem aceeași combinație de incompetență, lăcomie și minciună.
Nici în zona sindicală nu arată lucrurile grozav”, a menționat Iulian Fota.
Directorul general al Institutului Diplomatic Român a menționat că ultimele luni ale pandemiei ne-au arătat cât de gravă e situația în țară când vine vorba de poziționarea rațională, când oamenii de știință te îndrumă și îți vor binele, și ce reacție irațională au unii dintre concetățenii noștri când vine vorba chiar în a-și pune în pericol viața. Suntem în situația de a le face bine cu forța, încercând să-i convingem să nu se sinucidă.
„Dacă ne uităm în oglindă, vedem o față nu tocmai plăcută a acestei țări. Degradarea nu e localizată în funcție de etnie, clasă socială, regiuni geografice. Avem pe ansamblu o problemă, ca oameni, și e devoalată de pandemie.
Nu e prima dată când se întâmplă așa ceva. Cioran spunea în urmă cu 60 de ani că românul este o ființă care are apă în sânge și felul nostru de a fi este minorul.
Citește și: VIDEO România are două luni să implementeze 20 de măsuri din PNRR. Totul e blocat
Recomand înțelegerea corectă a momentului 1940. Cu o săptămâna-două înainte de a ceda Barabia către URSS, la București s-a conturat un nou partid, Carol al doilea făcea un partid nou și împărțea funcții.
Când în Vest, Franța, garantul securității noastre, se prăbușea învinsă de Hitler, la București se împărțeau funcții. Apoi a venit ultimatumul sovietic și am cedat Basarabia fără luptă”, a precizat Iulian Fota, în cadrul #2021 Defense Summit, organizat de Newsweek România.
Noi nu avem conștiința înfrângerilor
Acesta arată că românii nu au un spirit critic dezvoltat și nu sunt interesați să își evaleze deficiențele, greșelile, erorile.
„Noi nu avem conștiința înfrângerilor, ne place să ne îmbătăm cu apă rece, trăim doar momentele de victorie din istoria noastră.
Nu avem luciditatea să ne vindecăm propria societate. Iar aceasta poate să vină dinspre presă, trebuie să discutăm mai mult noi între noi, nu doar cu străinii.
Poate să vină un plus de luciditate dinspre politic, dar aici sunt pesimist. Politicienii lucizi sunt puțini și neascultați. E o mare masă de demogogi și de populiști, care vor doar beneficii personale.
Trebuie să vină un imbold și dinspre societate în ansamblu. Miza este viața oamenilor. Mai ales că viitorul este incert și periculos. Nu avem nici o garanție că lucrurile vor evolua înspre bine. Pentru că nu evoluează înspre bine”, a menționat directorul general al Institutului Diplomatic Român.
Viitorul nu e obligatoriu să fie favorabil României
Iulian Fota crede că lucrurile merg într-o direcție complicată.
„Suntem la o răscruce. Viitorul nu e obligatoriu să fie favorabil și nu e obligatoriu ca România să aibă de câștigat, cum s-a întâmplat în ultimii ani, care au fost cei mai buni 20 de ani din istoria noastră.
Trebuie marginalizată prostia. Marea greșeală a Facebook este că a dat voce urii și prostiei. În Occident se repară situația și se caută soluții, trebuie să o facem și noi.
NATO are o strategie pentru 2030, pentru că nu e sigură că 2030 îi va fi favorabil. UE are un program numit „busola strategică”, deci și ei caută direcția corectă, să iasă la liman”, a declarat Iulian Foto, directorul general al Institutului Diplomatic Român, în cadrul #2021 Defense Summit, organizat de Newsweek România.
Acesta a dat ca exemplu Grecia, care nu se mulțumește doar să fie membră NATO și UE, ci caută soluții complementare de securitate națională. Așa că a facută acorduri separate cu SUA și Franța, pentru apărare colectivă, tocmai pentru a-și asigura viitorul, ceea ce arată cât de proaste sunt vremurile. Și ne arată cum poți reacționa într-un viitor incert.