UPDATE Primarul Ioan Dăncuș a declarat, pentru Newsweek România, că „am participat la acel eveniment unde a fost invitat și George Simion”.
Dăncuș spune că doar l-a salutat și că i-a urat succes, dar nu îl susține. Imaginile de mai sus arată însă cu totul altceva.
George Simion s-a aflat în Maramureș, la finalul acestei săptămâni, în turneu electoral. În imaginile postate de către Gavra Viorel se poate vedea cum George Simion este întâmpinat de către primarul PSD al muncipiului Baia Mare, Ioan Dăncuș, cu veselie, muzică și fete în port popular.
Citește și: Pensii speciale pentru rudele lui Simion. Unchiul ia 10.000 lei, mătușa și sora vor lua 24.000
Dăncuș spune: „Să trăiască domnul președinte”
VIDEO Candidatul anti-sistem George Simion primit de primarul PSD de Baia Mare cu taraf
PSD a decis să nu susțină niciunul din cei doi candidați la alegerile prezidențiale. Așa cum se vede din video, primarul Dăncuș ignoră mesajul venit de la centru.
Dăncuș este extrem de vesel și de binedispus că l-a întâlnit pe „domnul președinte” George Simion.
Citește și: RUSIA jubilează: Călin Georgescu vrea relații bune cu Rusia și e rezervat față de NATO
Cei doi mai aveau un pic și se luau de gât de bucurie că se văd. Așa cum se vede din imagini și din video, George Simion a fost întâmpinat de primar cu un taraf și de fete îmbrăcate în port popular.
Dăncuș a fost sindicalist timp de 16 ani, începând din anul 2000. Din 2016 până în 2020 a fost consilier, iar din 2020 a fost viceprimar al orașului Baia Mare.
Din 2024 este primar ales al orașului Baia Mare. CV este AICI
Dăncuș a câștigat mandatul de primar la 2.000 de voturi
Candidatul PSD pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş, viceprimar cu atribuţii de primar interimar, a câștigat alegerile în 2000. Conform numărătorii, acesta a avut 2.000 de voturi în plus față de candidatul PNL, Ionel Bogdan.
Simion a transmis că: „Sunteți niște oameni frumoși, care aveți aici un colț de răi care trebuie protejat. Avem niște datini, niște tradiții, obiceiuri atât de frumoase. Avem grădina Maicii Domnului aici”.