Peședintele Donald Trump a declarat că acordul istoric va transforma Statele Unite într-un partener strategic al Ucrainei, în special în domeniul resurselor minerale și energetice.
Trump: "Voi semna cu Zelenski un acord istoric”. Ucraina ar putea recupera teritorii ocupate de ruși
„Vom semna un acord istoric prin care Statele Unite devin partener strategic pentru mineralele și pământurile rare din Ucraina, dar și pentru petrolul și gazele (ucrainene).
Avem un acord ce confirmă prezența noastră acolo, unde „vom săpa și vom tot săpa”. Vom avea și echipamente”, a declarat Trump, referindu-se la sloganul său „Drill, baby, drill”.
De asemenea, Trump a criticat administrația Biden, afirmând că, spre deosebire de aceasta, Statele Unite sub conducerea sa vor avea un rol activ în exploatarea resurselor ucrainene, mai degrabă decât doar să ofere ajutor financiar.
„Am plătit mult mai mult decât orice altă țară și, fără contribuția noastră, Ucraina nu ar fi ajuns la actualul nivel de înarmare și echipare”, a adăugat Trump, potrivit The Guardian.
Sursa foto: Profimedia images
Citește și: Întâlnire crucială pentru pacea din Ucraina. Zelenski și Trump, cu mineralele ucrainene pe masă
Un acord cu implicații economice și politice
Acordul în discuție nu include valoarea de 500 de miliarde de dolari dorită inițial de Trump, dar prevede crearea unui fond comun de investiții pentru exploatarea resurselor minerale, petrolului și gazelor naturale din Ucraina.
Aceste resurse ar putea include zăcăminte de minerale, petrol, gaze naturale și infrastructuri de transport, cum ar fi terminalele GNL și porturile.
În schimb, Ucraina nu a obținut garanții rapide privind securitatea, așa cum spera Kievul.
Sursa foto: Profimedia images
Citește și: Trump spune că SUA nu vor oferi garanții de securitate Ucrainei: „E treaba Europei. Uitați de NATO”
„Ideea este că, printr-o investiție comună în resursele țării, Statele Unite vor rămâne implicate în securitate și stabilitate”, au subliniat experții Gracelin Baskaran și Meredith Schwartz, într-o analiză a Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale.
Trump a declarat că acordul va funcționa ca o „plasă de siguranță”, menționând că, în cazul în care SUA sunt implicate activ în extragerea resurselor, va exista un climat de siguranță care va descuraja conflictele.
„Nu cred că cineva va căuta probleme dacă noi suntem prezenți (în Ucraina) cu o mulțime de lucrători” pentru a extrage minerale, a adăugat președintele american.
Impactul asupra războiului și relațiile cu Rusia
Acordul semnat cu Ucraina vine într-un moment tensionat, pe fondul discuțiilor de pace între Trump și Vladimir Putin.
Citește și: Pacea din Ucraina, în limbajul Rusiei: Anexarea teritoriilor, nenegociabilă. E scris în Constituție
Trump a repetat în fața presei că are încredere în președintele rus, în ciuda avertismentelor din partea Londrei și Parisului.
„Vladimir Putin se va 'ține de cuvânt' în cazul unei încetări a focului”, a afirmat Trump, exprimându-și încrederea că va fi găsit un acord rapid pentru încheierea războiului.
Citește și: Cum vrea să îl păcălească Putin pe Trump. Ucraina va fi invadată din nou după o pace scurtă
Trump promite Ucrainei că își va recupera anumite teritorii
În ceea ce privește Ucraina, Trump a declarat că, în cazul unui acord de pace, Kievul ar putea recupera anumite teritorii, adăugând că „vom încerca să recuperăm cât mai mult posibil”.
El a apreciat curajul armatei ucrainene, dar a precizat că negocierile trebuie să fie favorabile și pentru Statele Unite.
Acordul ar putea stimula sprijinul republicanilor
În ciuda schimbării de ton și a criticilor față de securitatea europeană, Trump a lăsat deschisă posibilitatea ca acordul cu Ucraina să ajute la obținerea unui nou sprijin din partea republicanilor pentru o rundă suplimentară de ajutor financiar și militar.
Ucraina speră că acest acord va stimula implicarea activă a SUA în sprijinul eforturilor de recuperare a teritoriilor ocupate de Rusia.
„Lucrăm din greu pentru a pune capăt acestui război. Cred că am făcut multe progrese și cred că se mișcă destul de repede”, a încheiat Trump, sugerând că pacea ar putea veni „destul de curând”.