„Raportul MCV nu este un act juridic, care conţine nişte recomandări, deci nu poate fi atacat sau contestat în justiţie ca să ne lămurim. (...) Ceea ce vă pot spune este că, Mecanismul de Cooperare şi Verificare care este un instrument să-i zicem mai degrabă juridic, tehnic, el e cel care ar putea să fie, să presupunem, supus unei analize şi eventual contestat, dar o astfel de decizie nu este luată, nu am discutat”, a declarat președintele Senatului, solicitat să comenteze informaţiile conform cărora PSD ar lua în calcul contestarea raportului MCV.
Călin Popescu Tăriceanu a explicat că este nevoie de o analiză mai profundă a acestui raport. „Având în vedere abordarea diferită dintre noi şi funcţionarii de la Comisie, când vorbesc de noi mă refer mai degrabă la Parlament, stau şi mă întreb următorul lucru: cum este respectată suveranitatea Parlamentului în momentul în care intervin nişte funcţionari de la comisie care nu au niciun fel de legitimitate. Pot ei, prin solicitările pe care le fac, să înfrângă voinţa Parlamentului şi suveranitatea, e o primă chestiune pe care mi-o pun”, a mai declarat liderul ADLE.
Potrivit acestuia, până acum abordarea comisiei este una care este clar subiectivă, nu ţine cont de foarte multe elemente. „Eu cred până la urmă şi la comisie trebuie să dea dovadă de disponibilitate de a asculta argumentele pentru că, dacă vor să preia numai argumentele care au fost vehiculate de opoziţie sau în presă într-o formă tendenţioasă, atunci sigur că raportul o să fie unul care este complet dezechilibrat şi nu reflectă realitatea”, a mai afirmat Călin Popescu Tăriceanu.