PSD nu știe candidatul, dar îl face public în august
Data publicării: 09.07.2019 • 08:25
Data actualizării: 09.07.2019 • 08:26
Congresul PSD pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale din toamnă va avea loc în 3 august, anunţă Mihai Fifor.
Secretarul general al PSD a făcut anunțul luni seară, într-o emisiune de la RTV, informează News.ro.
Liderul PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, vineri, la Brăila că partidul va organiza un nou congres, la sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august, în care va fi desemnat candidatul partidului la alegerile prezidenţiale.
Potenţialele nume sunt Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici, Mihai Fifor, Ecaterina Andronescu, Şerban Nicolae, Călin Popescu Tăriceanu sau un independent.