PSD votează Legea pentru combaterea spălării banilor până trece. Reacția lui Dragnea și a opoziției

DE Flavia Drăgan | Actualizat: 24.10.2018 - 14:38
Foto: Cornel Zainea, USR
Foto: Cornel Zainea, USR

Legea pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului a fost votată de două ori în Camera Deputaților, for decizional, până a fost adoptată.

SHARE

După ce, inițial, legea care ar trebui să transpună în legislația națională o directivă europeană privind spălarea banilor a picat, la vot, cu 163 de voturi „pentru” și 116 „împotrivă”, PSD a cerut repetarea votului, pe motiv că în sală erau prezenți parlamentari care nu și-au exprimat votul. Legea a trecut, a doua oară, cu 170 de voturi „pentru”. 

Deputatul USR Cornel Zainea a povestit, pe contul său de Facebook, cum s-a desfășurat votul: „N-am mai văzut sala Camerei Deputaților așa de plină de la legile justiției. Se votează o lege privind spălarea banilor. Update: Legea a picat pentru 2 voturi. Dramă în majoritatea de guvernare. Update 2: Iordache e supărat, vor să reia votul, au mai adus 2 oameni în sală. Update 3: PSD votează până iese ce trebuie. S-a reluat votul și au avut 170”. 


Reacții după repetarea votului

Șeful PSD, Liviu Dragnea, vede o „mână criminală” care a împiedicat înregistrarea voturilor de prima dată, iar PNL și USR au anunțat că vor ataca legea la CCR. Anterior, și PMP a anunțat același lucru. Deși UDMR beneficiază de lege, în forma adoptată, Kelemen Hunor a spus despre vot că a fost „o porcărie”, într-o declarație pentru Antena 3. 

„Liviu Dragnea mai are majoritate în Camera Deputaților doar prin hoție și șantaj!”, a scris șefa deputaților PNL, Raluca Turcan, pe contul său de Facebook, adăugând că PNL va ataca la CCR legea. 


Similar, și deputatul USR Ionuț Moșteanu a anunțat că va ataca legea la Curtea Constituțională: „PSD a cerut refacerea votului, total neregulamentar, s-a votat din nou și a trecut. PSD și ALDE își bat joc, din nou, de Parlament. Vom ataca legea la CCR”.

 

În schimb, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a vorbit, la Antena 3, despre o „mână criminală” care nu le-a înregistrat voturile parlamentarilor PSD de prima dată: „Eu nu suspectez, că nu-s procuror. Eu cred că s-ar putea să fie o mână criminală”. 

Prevederile controversate din Legea pentru combaterea spălării banilor 

Proiectul de lege conține prevederi care au fost criticate în mod repetat de societatea civilă, care a acuzat că le va fi blocată activitatea, dacă sunt obligate ca, în maxim 30 de zile, să comunice cine au fost toți beneficiarii proiectelor pe care le derulează, în caz contrar, riscând dizolvarea. Potrivit proiectului de lege, între „entităţile raportoare” se numără fundaţiile şi asociaţiile, federaţiile, precum şi orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, iar beneficiarii care trebuie raportați, în cazul  asociaţiilor şi fundaţiilor, sunt „persoanele fizice sau, în cazul în care acestea nu au fost identificate, categoria de persoane fizice în al căror interes principal asociaţia sau fundaţia a fost înfiinţată sau funcţionează”. 

Citește proiectul de lege, așa cum a fost adoptat de Comisia juridică din Camera Deputaților aici

În luna iulie, Comisia Europeană a avertizat România, Irlanda și Grecia că  vor ajunge în fața Curții de Justiție a UE, pentru că nu au pus în aplicare normele prevăzute de Directiva 849, care ar fi trebuit armonizate cu legea națională încă din vara lui 2017. 

Infografic Salvați Copiii. Organizația a cerut parlamentarilor să nu voteze proiectul de lege privind combaterea spălării banilor, în actuala formă.

Prevedere „cu dedicație” pentru UDMR 

Luni, UDMR a anunțat că nu va vota proiectul de lege dacă nu se elimină din text obligaţia ca ONG-urile să raporteze toţi beneficiarii ajutoarelor pe care le dau. Marți, în proiectul de lege s-a introdus o prevedere potrivit căreia sunt exceptate de la raportarea beneficiarilor reali organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale, printre acestea numărându-se și UDMR.

Atunci, și deputatul PNL Ioan Cupşa a precizat că nici liberalii nu vor vota proiectul, din aceleaşi motive ca UDMR, iar deputatul PMP Eugen Tomac a anunțat că va ataca legea la CCR, tocmai pentru că UDMR va fi exceptată de la declararea surselor de venit. 

„Deci, înțelegem că toate instituțiile, toți cetățenii români trebuie să respecte Directiva 2015/849, mai puțin UDMR și toate asociațiile comunității maghiare. Acestea, deși beneficiază de finanțări externe, nu trebuie să raporteze sursa acestora. Doar pentru că așa a decis clanul PSD. O abordare sfidătoare, un tupeu de nepermis. Doar în mintea unor politicieni speriați poți întâlni o asemenea disperare.

UDMR este la guvernare de când s-a creat. De ce această panică spre a ascunde sursa finanțărilor? Dacă aceasta lege va fi adoptată în forma cerută de UDMR, bineînțeles, o vom contesta la Curtea Constituțională. Nu se poate ca o Directivă să se aplice tuturor europenilor, mai puțin celor care vorbesc maghiara în România”, a spus Tomac.

ONG-urile acuză un abuz al autorităților 

40 de ONG-uri au trimis, marți, o scrisoare deschisă deputaților români, în care le-au cerut să nu voteze proiectul de lege în actuala formă, pentru că le va bloca activitatea, fiind plasate „în aceeași categorie de risc financiar cu furnizorii de servicii de jocuri de noroc și cu instituțiile bancare”. ONG-urile au susținut și că implementarea legii în actuala formă va duce la blocarea activității sectorului neguvernamental, reducerea celor care vor apela la serviciile organizațiilor și investiția „inutilă de resurse în activități administrative”. 


Citiți mai jos scrisoarea deschisă a celor 40 de ONG-uri: 

În ciuda criticilor vehemente ale societății civile, Camera Deputaților urmează să adopte proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Proiectul este inițiat de Guvern în vederea transpunerii celei de-a patra Directive Europene privind Spălarea Banilor (EU 2015/849) și a fost susținut constant de partidele aflate la guvernare.

În corpul acestui proiect de lege, lege a cărei necesitate nu o contestăm, au fost introduse prevederi care nu au ca scop prevenirea spălării banilor, ci blocarea activității asociaţiilor şi fundaţiilor din România.

Pe această cale, solicităm membrilor Camerei Deputaților să nu voteze proiectul de lege în forma în care a ajuns pe agenda plenului. Solicităm în special membrilor UDMR și ai reprezentanților minorităților naționale să nu accepte această înţelegere propusă de guvernare, prin care organizațiile minorităților naționale sunt exceptate de la prevederile legii, în schimbul sprijinului politic la vot. Astfel vor accepta un abuz asupra întregului sector neguvernamental, în schimbul unui privilegiu iluzoriu.

Fără niciun temei, legea plasează societatea civilă în aceeași categorie de risc financiar cu furnizorii de servicii de jocuri de noroc și cu instituțiile bancare. Fără publicarea niciunei analize de risc, așa cum recomandă standardele internaționale în materie, ONG-urilor li se impun așadar niște obligații de raportare la care cu greu vor face față până și instituții puternice, care înregistrează profituri importante, precum băncile și cazinourile. Legea introduce obligativitatea de a raporta beneficiarul real în termen de 30 de zile de când acesta este cunoscut; în caz de neconformare, organizaţia poate fi dizolvată. Caracterul excesiv nu este dat de obligaţia de raportare per se, ci de subiecţii acestei obligaţii: persoanele fizice care beneficiază de asistenţă, consiliere, ajutor, activităţi socio-medicale, educaţionale sau culturale, inclusiv copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau condiţii medicale pentru care au nevoie de ajutor.

Directiva europeană doreşte să existe posibilitatea identificării celor care controlează sau iau decizii, nu a celor care sunt destinatarii activităţilor asociaţiilor şi fundaţiilor. Mai practic, așa cum au atras deja atenția public 80 de organizații în iunie 2018, legea va conduce în final la:

  • blocarea activității organizațiilor neguvernamentale, cele mai afectate urmând a fi asociațiile și fundațiile care lucrează în beneficiul celor mai vulnerabile grupuri: persoane abuzate, persoane cărora nu li se respectă drepturile omului, persoane afectate de sărăcie extremă;
  • reducerea drastică a numărului de cetățeni care apelează la serviciile organizațiilor neguvernamentale;
  • investiția inutilă de resurse în activități administrative, în detrimentul activităților pe care organizațiile le desfășoară în beneficiul comunităților pe care le servesc.

Precizăm că organizațiile neguvernamentale sunt deja obiectul mai multor prevederi legale și de raportare referitoare la prevenirea spălării banilor, iar transparența structurii interne a oricărui ONG – statut, adresa, componenţa Consiliului Director ș.a. – este deja asigurată în România prin Registrul Național ONG, aflat în gestionarea Ministerului Justiției și disponibil public la www.just.ro/registrul-national-ong.

Deși inițiatorii au susținut constant că legea reflectă o obligație impusă de Uniunea Europeană, România nu s-a aliniat soluţiilor legislative echilibrate, alese de ţările europene și a ales în mod voluntar să depăşească limitele Directivei, fără a exista nicio analiză de risc preliminară sau vreun beneficiu anticipat. Pentru exemplificare, Franţa[1] include în sfera reglementărilor impuse de directivă doar asociațiile care emit obligațiuni sau titluri de creanțe negociabile sau cele care efectuează în mod curent operații de schimb.

Mai mult, trei dintre cele mai mari platforme ale societății civile europene au transmis recent îngrijorările lor legate de transpunerea din România a legislației privind spălarea banilor către Vice-președintele CE, Frans Timmermans și Comisarul European pentru Justiție, Vera Jourova. Civil Society Europe, European Foundation Centre și  DAFNE – Donors and Foundations Networks in Europe au atras atenția, în scrisoarea din 11 octombrie, că transpunerea propusă de autoritățile române impune măsuri disproporționate referitoare la societatea civilă.

Dincolo de lipsa raţiunii legale, soluţia actuală a legiuitorului român se bazează pe un calcul politic:  în data de 22 octombrie, confruntată cu lipsa voturilor necesare, majoritatea politică a acceptat amendarea proiectului de lege în sensul excluderii de sub incidenţa precederilor referitoare la beneficiarul real organizaţiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, membre ale Consiliului Minorităților Naționale. Astfel, se dorește atragerea voturilor UDMR și ale reprezentanților minorităților naționale. Dar însăși acceptarea acestui amendament demonstrează că nu este vorba de o obligație, ci de o alegere deliberată a Guvernului de a include toate organizațiile neguvernamentale în spectrul de acțiune al legii.

Inițiatorii legii susțin că proiectul trebuie adoptat de urgență, pentru că România este în procedură de sancționare din partea Uniunii Europene și poate plăti o amendă pentru că nu a transpus directiva la timp în legislația națională. În egală măsură, o transpunere greşită este un risc la fel de mare pentru o viitoare penalitate. Lipsa demersurilor efectuate la timp, din partea autorităţilor responsabile, nu este un temei just pentru o legiferare pripită şi cu consecinţe negative asupra cetăţenilor săi. Este incorect și imoral să fie susținute prevederi abuzive și potențial neconstituționale, sau să fie blamat Parlamentul, în numele acestei urgențe. Transpunerea este o urgenţă, dar îndreptarea unei erori de legiferare este încă posibilă şi nu va afecta în niciun fel acest caracter.

Solicităm încă o dată membrilor Camerei Deputaților – inclusiv membrilor UDMR și celorlalte minorităţi naţionale – să nu voteze proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, în forma actuală. În egală măsură, solicităm îndreptarea de urgenţă a prevederilor excesive cu privire la asociaţii şi fundaţii din proiectul de lege şi reluarea votului imediat ce acestea se vor fi remediat.

În cazul în care plenul Camerei Deputaților va vota proiectul în forma actuală, solicităm oricăror forțe politice responsabile din Parlamentul României, Avocatul Poporului și Președinția României să sesizeze de urgență Curtea Constituțională, ca singură opțiune pentru păstrarea unei societăți civile active și sănătoase, contribuind la asigurarea statului de drept din România.

ORGANIZAȚII SEMNATARE:

  1. ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei
  2. ANCAAR Iași – Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România Filiala Iași
  3. ARC – Asociația pentru Relații Comunitare
  4. Asociația “Atlatszo Erdely Egyesulet” / Asociația Transilvania Transparentă
  5. Asociația Ateliere Fără Frontiere
  6. Asociaţia CIVICA
  7. Asociația Civică Miliția Spirituală
  8. Asociația Dăruiește Viață
  9. Asociația de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale – Luceafărul, Neamț
  10. Asociația E-Romnja
  11. Asociația Expert Forum
  12. Asociația Four Change
  13. Asociația MozaiQ LGBT
  14. Asociația One World Romania
  15. Asociația pentru Tehnologie si Internet – ApTI
  16. CENTRAS
  17. Centrul de Resurse Juridice
  18. Centrul FILIA
  19. Centrul pentru Inovare Publică
  20. Centrul pentru Jurnalism Independent
  21. Centrul pentru Legislație Nonprofit
  22. Centrul Român de Politici Europene – CRPE
  23. CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
  24. Federația Dizabnet
  25. Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil
  26. Federația Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Copil – FONPC
  27. Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS
  28. FONSS – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale
  29. Fundația “Alături de Voi” România
  30. Fundația Agenția de dezvoltare comunitară “Împreună”
  31. Fundația Corona
  32. Fundația Estuar
  33. Fundația Gabriela Tudor
  34. Fundația PACT
  35. Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile – FDSC
  36. Fundația SERA ROMANIA
  37. Funky Citizens
  38. Greenpeace România
  39. Opportunity Associates Romania
  40. Terre des hommes


În curs de actualizare

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te