Președintele Iohannis va convoca o ședință a CSAT pe tema tensiunilor rusești din Marea Neagră

Președintele Iohannis a anunțat, joi, că va convoca o ședință a Consiliului Național de Apărare a Țării în legătură cu tensiunile din Marea neagră și cu acumulările de trupe rusești pe granița de est a Ucrainei. Miercuri, Vladimir Putin a avut un discurs anti-occidental agresiv.
„Voi convoca, pe săptămâna viitoare o şedinţă a CSAT dedicată special acestei zone de tensiune din Marea Neagră şi acumulării de trupe pe graniţa de est a Ucrainei”, a declarat președintele Iohannis, adăugând că „situaţia este îngrijorătoare”.
Citește și: Ministrul român de externe: Vedem nu doar masări de trupe rusești, ci și spionaj, atac hibrid
„Noi urmărim cu mare atenţie acest lucru. Noi dăm informaţii altora, fiindcă avem servicii performante pe această zonă”, a mai spus preşedintele, precizând că se cunoaşte „foarte bine” situaţia din teren.
„Vreau să îi asigur pe români că noi suntem pe fază”, a mai spus şeful statului.
Citește și:
Putin: Occidentul va regreta orice provocare împotriva intereselor Rusiei. Să nu treacă linia roșie
Putin nu pleacă de la granițele cu Ucraina fără să umple cu apă Canalul Crimeii de Nord