vineri 23 octombrie
EUR 5.3495 USD 4.7770
Abonează-te
Newsweek România

Nicușor Dan: România are nevoie de competențele românilor care trăiesc și studiază în străinătate

Data publicării: 23.10.2026 • 16:45
Președintele Nicușor Dan - Foto: www.presidency.ro
Președintele Nicușor Dan - Foto: www.presidency.ro

România are nevoie de competențele pe care și l-au dezvoltat românii care au ales să trăiască sau să studieze în străinătate, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan.

România are nevoie de competențele pe care și l-au dezvoltat românii care au ales să trăiască sau să studieze în străinătate, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, menționând că există dorință, disponibilitate din toate părțile pentru a colabora, dar "din când în când" lipsește timpul și atunci lucrurile de viitor sunt amânate până când sunt rezolvate cele curente.

Nicușor Dan: România are nevoie de competențele românilor care trăiesc și studiază în străinătate

Șeful statului a participat, la Palatul Cotroceni, la deschiderea celei de-a VI-a ediții a Forumului Tinerilor Români de Pretutindeni, organizat de Federația Forumul Tinerilor din România, Liga Studenților Români din Străinătate și Uniunea Studenților din România.

Citește și: România câștigă timp. Ce a convins Fitch să nu ne retrogradeze și ce trebuie făcut să nu ajungem la „junk”?

"Vă mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră pentru disponibilitatea de a participa la aceste discuții, pentru că e important să reflectăm împreună la viitor. În urmă cu 26 de ani, în numele unui ONG, am organizat - Sandra Pralong era șeful organizării și președintele Constantinescu oferea cadrul și locația pentru acest eveniment - întâlnirea tinerilor din România cu cei plecați la studii. Și mă bucur că lucrul ăsta se întâmplă în continuare. Primul lucru pe care vreau să spun este că s-au schimbat multe de atunci. Că nouă ne place mult să ne autocriticăm, numai că, dacă facem o comparație între ce era România atunci și ce este România acum, o să vedem schimbări esențiale: faptul că suntem în Uniunea Europeană și NATO, faptul că că PIB-ul nu mai este 100 de miliarde, este 400 de miliarde - îmi permiteți, eu aveam un salariu de 100 dolari la Institutul de Matematică -, nu mai suntem acolo", a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a arătat că toată societatea, inclusiv românii care trăiesc afară, a evoluat.

"Trebuie să fim mândri de această evoluție și, evident, fără să băgăm sub preș toate neajunsurile pe care încă le avem. Evident, România are nevoie de competențele pe care și l-au dezvoltat românii care au ales să trăiască sau să studieze în afară. Evident că există dorință, disponibilitate din toate părțile, întrebarea fundamentală este cum vom reuși să colaborăm, pentru că avem experiența multor idei foarte frumoase, disponibilitate deplină și rezultate mai puține", a adăugat șeful statului.

El a arătat că există toată disponibilitatea pentru colaborare, dar din când în când lipsește timpul.

Citește și: Anunțul care schimbă totul pentru pensionari. Liber la creșterea pensiilor din 1 ianuarie 2027. Cu ce procent?

"Dacă îmi permiteți o sugestie, înspre asta aș orienta discuțiile: cum putem să facem un proiect cu un calendar, cu obiective realiste și cu cereri realiste către autoritățile publice. Toată disponibilitatea din partea noastră, numai că din când în când lipsește timpul și atunci lucrurile de viitor sunt amânate până când le rezolvăm pe cele curente, care ne ocupă tot timpul. În această notă optimistă, permiteți-mi se închei. Urez succes și, evident, că fiind toți aici, credem în România", a mai spus președintele Nicușor Dan.

Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP), ajuns la cea de-a VI-a ediție, și-a deschis lucrările vineri, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan. La ceremonie au fost prezenți și premierul Luca Niculescu, ministrul Educației Sorin Costreie, fostul președinte Emil Constantinescu.

În cadrul Forumului, peste 150 de tineri din România și din diaspora vor participa, timp de șase zile, la activități dedicate identificării unor soluții concrete la problemele care îi privesc, urmând să dezvolte propuneri concrete de schimbări legislative pe teme de la educație și piața muncii, până la justiție și relația cu diaspora, potrivit Agerpres

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră