Nicolae Ciucă:  Cu PSD și AUR la guvernare, România va intra în 2025 în criză economică

DE Newsweek România | 09.11.2024 - 15:10
Nicolae Ciucă:  Cu PSD și AUR la guvernare, România va intra în 2025 în criză economică - Foto: FB
Nicolae Ciucă:  Cu PSD și AUR la guvernare, România va intra în 2025 în criză economică - Foto: FB

Nicolae Ciucă a lansat, azi, un îndemn către români: Alegeți decența, alegeți pregătirea. Refuzați impostura, populismul, lipsa de educație și de caracter, duplicitatea și falsitatea

SHARE

Principalele mesaje: 

Și eu sunt vrâncean: am lucrat și la Focșani, sunt vrâncean. Am lucrat și la Buzău, dar Buzăul nu e în Moldova. 

E o luptă pentru viitorul democratic și euro-atlantic al României. Este o luptă pentru siguranța și prosperitatea românilor. 

Luptăm, de fapt, pentru ca România să nu devină proprietatea binomului PSD - AUR. Voi sunteți cei care puteți demonstra cu fapte că PNL nu va lăsa această țară pe mâna unui plan periculos și toxic. 

Suntem partidul care a ținut democrația în picioare când era pe cale să fie călcată în picioare. Suntem partidul care poate ține economia puternică, atunci când alții vor s-o distrugă.

Contracandidații mei fug de temele mari, care vizează cu adevărat viitorul României. Dar fug și de temele simple care reprezintă urgențele fiecărui român. Fug pentru că nu se pricep.

Îi provoc pe contracandidații mei principali să lase deoparte retorica de campanie negativă și să le vorbească românilor despre cinci teme mari: Economia, urgențele românilor și siguranța zilei de mâine; Relația stat-cetățean; Poziția României în dezbaterile din interiorul UE; Politica externă și de apărare.

Când am plecat din funcția de prim-ministru am lăsat una dintre cele mai mari creșteri economice din Uniunea Europeană - bazată pe investiții. A fost pentru prima dată în România când am avut o creștere economică sănătoasă, care s-a bazat pe investiții, nu pe consum. 

Singurul aliat al clasei de mijloc și al mediului de afaceri este PNL. Singurul partid cu soluții economice și oameni pregătiți să le aplice este PNL. 

Cu PSD și AUR la guvernare România va intra în 2025 în criză economică. 

Tot ce trebuie să facă este să blocheze ascensiunea candidatului AUR. Să aleagă un președinte liberal și să dea PNL un mandat prin care să construiască o guvernare în jurul ideilor economice liberale.

Care sunt aceste idei? Păstrăm cota unică. Nu vom majora TVA. NU acceptăm și nu introducem taxe și impozite noi. Păstrăm pilonul doi de pensii, pe care PSD a vrut să-l distrugă și mărim treptat contribuția de la 4,75% la 6%. Apărăm pragul pentru microîntreprinderi. 

PNL a salvat cota unică. PNL a salvat microîntreprinderile. PNL a salvat banii oamenilor din pilonul doi de pensii

Dacă PSD și AUR ajung la putere, urmează taxe noi, poveri noi pentru clasa de mijloc, urmează impozit progresiv. Asta vrea PSD. Un stat gras care să ia de la cetățean și mediul privat și să dea la clienți politici. 

Programul meu prezidențial și programul de guvernare al PNL sunt două fațete ale aceleiași viziuni de dreapta. Reprezintă un plan pentru familie și comunitate, pentru clasa de mijloc și mediul privat. Este un plan cu grijă pentru cei vulnerabili, un plan pentru siguranța și prosperitatea românilor.

Eu cred în dimensiunea socială a bisericii în parteneriat cu statul. Astfel, din acest parteneriat, cel în nevoie, cel vulnerabil, va fi sprijinit păstrându-și demnitatea, nu dependența față de stat. Statul alături de biserică îl sprijină și îl îndrumă pe cel vulnerabil să devină mai puternic, mai sigur și mai prosper.

Cota unică, supraviețuirea microîntreprinderilor și a pilonului doi de pensii sunt pe buletinul de vot. Siguranța zilei de mâine pentru cei care muncesc cinstit și corect este pe buletinul de vot. Viitorul nostru democratic și euro-atlantic, prosperitatea noastră și siguranța se vor decide la vot!

Niciun primar, niciun consilier local, niciun președinte de consiliu județean al PNL nu trebuie să ajungă la mâna PSD. Pentru că noi nu mergem ‘cu căciula în mână’ la ei. Nu mai suntem în anii ’90 și nu vom repeta istoria! Noi azi suntem o forță. 

Vorbiți-le investitorilor și antreprenorilor despre programul ”România produce”. Acest program are trei piloni de modernizare a României pe care i-am definit în perioada în care am fost prim ministru: 

1)    Vom atrage investiții record în economie. Proiectele de peste 150 de milioane de euro, și știu câteva care vor înflori în Moldova, vor primi un grant de 30 la sută din valoare. 
2)    Vom reduce masiv diferențele dintre regiunile țării. Și am prevăzut pentru acest lucru 450 de milioane de euro 
3)    Vom decarboniza accelerat industria și pentru acest lucru am prevăzut un miliard de euro.

Cred că știți deja despre mine că sunt un candidat CU profesie, NU DE profesie. Sunt un om care crede în familie, în corectitudine și în cinste. Sunt un om care crede în Dumnezeu. Îmi iubesc țara și nu fac din asta un titlu de laudă.

Voi fi un președinte care va lupta să readucă în societatea românească respectul pentru valori, pentru munca cinstită, pentru meritocrație. Voi fi un președinte care pune în centrul atenției cetățeanul. 

Cu toate imperfecțiunile sale, PNL rămâne cel mai credibil partid, mai ales pe teme economice. Rămâne cel mai respectat interlocutor extern al SUA și cel mai  credibil partid proeuropean.

Oamenii au de ales nu între candidați ideali, ci între candidați reali. Uitați-vă la ofertele noastre, la partidele noastre și alegeți. Alegeți decența, alegeți pregătirea. Refuzați impostura, populismul, lipsa de educație și de caracter, duplicitatea și falsitatea. Refuzați agresivitatea și afinitățile cu Rusia.

Veți găsi în mine un președinte care va munci cu credință și va fi mereu în slujba țării. Veți găsi în mine un președinte pentru care funcția nu este un privilegiu, ci cea mai mare onoare și responsabilitate încredințată de poporul român.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te