Moțiunea lui Ludovic Orban pentru șefia PNL: Candidez pentru a menţine PNL aşa cum a fost din 1875

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 19.08.2021 - 18:02
Moțiunea lui Ludovic Orban pentru șefia PNL: Candidez pentru a menţine PNL aşa cum a fost din 1875. / Foto: playtech.ro

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că a luat decizia de a candida pentru un nou mandat pentru că are "capacitatea", "energia", "forţa", "priceperea" şi "dăruirea" pentru a duce, "în continuare", partidul spre "noi victorii politice" în interesul României.

SHARE

"Am luat decizia de a candida pentru că ştiu ca am capacitatea, energia, forţa, priceperea şi dăruirea pentru a duce, în continuare, Partidul National Liberal spre noi victorii politice în interesul României.

Pentru mine, bătălia pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal nu este o bătălie personală, este o bătălie pentru principii, pentru valori, pentru a menţine PNL aşa cum a fost din 1875, un partid al neamului românesc, un partid de oameni care îşi iubesc ţara, un partid de oameni care pun pe primul plan interesul României, un partid care s-a identificat cu toate marile realizări ale României în istoria modernă şi aşa trebuie să rămână PNL.

Noi, PNL, trebuie să avem această componentă naţională, trebuie să ne bizuim pe rădăcinile puternice pe care le avem în tot ceea ce înseamnă personalitate, tradiţie, cultură a poporului român", a transmis Orban, în moţiunea cu care candidează la preşedinţia PNL.

Citește și: PNL și USR se prăbușesc fiindcă și-au bătut joc de oamenii care au ieșit în stradă pentru ei

El a adăugat că PNL trebuie să fie "coloana vertebrală" a României, principala forţă politică pentru a dezvolta ţara, obligaţia conducerii partidului şi a Guvernului PNL fiind aceea de a sprijini toate proiectele comunităţilor locale conduse de primari liberali şi ale judeţelor conduse de PNL.

Citește și: Irina Tănase, iubita lui Dragnea, face promo la cursuri de independență financiară pe Instagram

"Noi suntem PNL, suntem un partid de oameni puternici care îşi clădesc singuri destinul şi cariera, un partid de oameni care gândesc cu mintea lor şi hotărăsc singuri viitorul PNL. PNL trebuie să fie coloana vertebrală a României şi principala forţă politică pentru a dezvolta România.

Noi trebuie să ne asumăm un singur obiectiv: buna guvernare pentru români! Obligaţia conducerii PNL şi a Guvernului PNL este aceea de a sprijini toate proiectele comunităţilor locale conduse de primari liberali şi ale judeţelor conduse de preşedinţii de Consilii Judeţene ai PNL, pentru că, la guvernare, oamenii te judecă după ceea ce faci, efectiv.

Garantez că voi fi implicat pentru ca toate aceste proiecte să fie realizate, pentru a ne prezenta în 2024 în faţa electoratului cu ele şi a arăta că ne-am îndeplinit angajamentele.

Voi fi alături de toate organizaţiile noastre, oricând vor avea nevoie de mine, în prima linie a bătăliei politice, în toate campaniile pe care le vom derula în următorii 4 ani de zile", a menţionat Ludovic Orban. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te