Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat luni că actualul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost "o piază rea" pentru acest sector, el susţinând şi că edilul Capitalei, Nicuşor Dan, este "total deconectat de la problemele reale ale urbei".
Lucian Bode, despre Nicușor Dan: „Primarul zero proiecte realizate”
"Pot să spun că Sectorul 1 are un specific aparte, are un potenţial enorm, dar pare că se dezvoltă doar din inerţie. Cred că primarul actual putea lipsi toţi cei patru ani de mandat şi sectorul o ducea mai bine, pentru că a fost o piază rea pentru acest sector. Situaţia poate fi comparată cu cea a unui copil care vrea mai mult, dar care nu este îndrumat de părinţi. Aşa sunt şi Bucureştiul şi Sectorul 1 astăzi, o capitală şi un sector care şi-au pierdut demult busola. Avem candidaţi capabili să facă ordine în mizeria lăsată în urmă şi să repună Sectorul 1 pe drumul dezvoltării durabile şi al investiţiilor", a spus Bode, la Comitetul de Coordonare Extraordinar al PNL Sector 1.
El a susţinut că PNL şi PSD sunt singurele partide care le propun bucureştenilor o echipă.
"Bucureştiul şi unele sectoare de mult timp nu mai funcţionează unitar. Cătălin Cîrstoiu şi George Tuţă sunt în primul rând o echipă, care are viziune şi forţa să muncească. Asta este cel mai important şi de asta cred că avem nevoie. Poate actualul primar general o să facă echipă cu cineva. Am văzut la fel de bine că primarul de la Sectorul 1 a procedat la fel mult timp şi a reuşit să îi păcălească pe alegători în foarte multe rânduri, însă în opinia voastră vremea lor a trecut. Bucureştiul şi Sectorul 1 au nevoie ca de aer să îşi pornească rapid motoarele şi doar noi putem să facem acest lucru", a adăugat Bode.
Secretarul general al PNL le-a cerut liberalilor din filială să meargă "din casă în casă, din bloc în bloc" pentru a prezenta proiectul pentru Bucureşti şi pentru Sectorul 1 celor care vor veni la urne pe data de 9 iunie.
Citește și: Ciucă, către liberalii de la Sectorul 4: Bucureştiul are nevoie de un medic, trebuie să-l facem bine
La şedinţa Comitetului de Coordonare al PNL Sector 4, Lucian Bode a afirmat că ceea ce se întâmplă în Bucureşti, în multe domenii, este "o adevărată calamitate, generată de un primar general total deconectat de la problemele reale ale urbei".
"Proiectul pentru Bucureşti are nevoie de un restart, dar nu cu formule periate, cu candidaţi spectacol sau cu alţii care au stat ascunşi prin birouri şi acum ies în stradă. Bucureştenii nu mai pot fi păcăliţi, iar noi avem obligaţia să le arătăm deschis cum stau lucrurile venind cu soluţii de management administrativ pe bune. Nu există discuţie pe care să o am pe tema administraţiei locale în care să nu vorbesc despre cât de mult a involuat în ultimii patru ani Bucureştiul. După cum nu există discuţie în care să nu observ că ceea ce se întâmplă în Bucureşti, în multe domenii, este o adevărată calamitate, generată de un primar general total deconectat de la problemele reale ale urbei", a declarat Bode.
El a susţinut că Nicuşor Dan are restanţe la aproape toate capitolele.
"Sunt multe care i se pot reproşa actualului primar general, nu doar faptul că a fost primarul mimoză sau primarul zero proiecte finalizate. Dacă ar avea totuşi bunul simţ, nu cred că putea veni acum, cum vine Nicuşor Dan, în faţa bucureştenilor şi se face că nu vede acest haos generalizat de la Primăria Municipiului Bucureşti şi care, din păcate, a fost contagios şi pentru alte sectoare", a mai spus Bode, menţionând că sectoarele 3, 4 şi 6 au fost conduse de administraţii performante.