Informaţia a fost confirmată de Iina Lietzen, ofiţer de presă al PE, la solicitarea Agerpres.
Este foarte puțin probabil că ”părțile” vor cădea de acord în prima rundă de discuții, având în vedere că Kovesi este susținută de PE, iar Bohnert, de Consiliu. De aceea negocieri au fost programate și pe, 27 martie (în curs de confirmare), 4 aprilie și 10 aprilie.
În cazul în care echipele de negociere ale Parlamentului European şi Consiliului UE nu ajung miercuri la un acord, următoarele date prevăzute pentru aceste negocieri sunt 27 martie (urmează a fi confirmată), 4 aprilie şi 10 aprilie.
Potrivit reglementărilor europene, Parlamentul şi Consiliul numesc, de comun acord, procurorul-şef european pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit, în baza unei liste scurte de candidaţi, întocmită de comitetul de selecţie al Biroului Procurorului Public European (EPPO).
Miză în creștere
Pe de altă parte, potrivit Radio Europa Liberă, echipa de negociatori a PE, care o susține pe fosta șefă a DNA, i-a trimis o scrisoare Marjei Rislakki, negociator din partea Consiliului UE, în care solicită ca, la discuțiile care debutează miercuri, să fie invitat și președintele Comisiei de experți care a desemnat-o pe Laura Codruța Kovesi favorită pentru acest post. Acasta a respins, însă, solicitarea europarlamentarilor.
„De vreme ce Parlamentul European și Consiliul și-au exprimat deja preferințele în privința candidaților, Consiliul consideră că nu este adecvat ca președintele Comitetului de selecție (Ulrike Haberl-Schwarz – n.r.) să participe la niciuna dintre reuniunile comune, în această etapă avansată a negocierilor”, scrie Rislakki.