LIVE TEXT Firea, invitată la Antena 3: Dragnea mă spionează. Conduce partidul ca Tănase Scatiu

DE Mircea Marian | Actualizat: 05.09.2018 - 22:49
Liviu Dragnea i-a oferit trandafiri lui Gabi Firea, când a câștigat Primăria

Gabriela Firea este invitată la Antena 3 și continuă atacurile la adresa lui Dragnea. Ea susține că acesta o spionează și a întrebat, retoric, dacă oamenii care o filează sunt din MAI. Firea a spus că ea, spre deosebire de Carmen Dan, are „șapte ani de acasă”.

SHARE

De la ședința de sâmbătă a conducerii PSD, Liviu Dragnea nu a acordat nici un interviu. În schimb, Firea a ieșit aproape în fiecare seară la unul sau chiar mai multe posturi de televiziune și a organizat o conferință de presă. Ea i-a cerut lui Dragnea să facă „un pas în lateral”.  

Newsweek România vă prezintă principalele declarații ale primarului Capitalei: 

Moderatorul emisiunii, Radu Tudor, spune că Gabriela Firea este „omul momentului”. Radu Tudor susține că Firea este „cel mai bărbat din PSD” și și-a asumat să tranșeze lucrurile. 

Firea: Sunt un om loial, de principiu, încurajează dialogul, este dispusă să lase de la ea. Am avut multe frământări, m-am rugat, m-am și rugat, sper să nu fiu ironizată. Am avut emoții dacă trebuie să spun adevărul. M-am eliberat de posibilele regrete. Am plecat de acolo (de la Neptun) cu regretul că am supărat pe nedrept. Acum nu mai am. M-am așteptat ca domnul Dragnea să mă invite la lămuriri, și despre 10 august, și despre cererea de retragere a sprijinului pentru Carmen Dan. Continuă să facă ce public detestă: mă spionează. Urmărește clădirea primăriei, oameni sunați de Dragnea ca să mă întrebe de ce au fost la mine, nu conspiram. Mi s-a părut șocant. De unde oameni? Tot de la doamna Carmen Dan? Le transmit celor din ministerul de Interne să nu intre în revanșe. După plecarea domnului Ponta am început să construim o relație (cu Dragnea). Ce s-a întâmplat după ce Paul Stănescu m-a propus candidat...

Tudor: Paul Stănescu vă susține și acum?

Firea: Vom vedea. L-am asigurat (pe Dragnea) că nu-mi doresc...Când conduci partidul precum Tănase Scatiu...o permanentă tendință de a-i crede pe cei care vin cu știri pe surse. 

Când au început tensiunile: Anul trecut bugetul național nu se închidea și cineva i-a spus că se poate închide dacă taie 40% din bugetul Capitalei. Atunci au început tensiunile. Știam că a dat accept să se taie 40% din bugetul capitalei. Însemna faliment. Din acel moment, relația nu a mai fost aceeași. I-am spus că nu există motive să fiu urmărită și spionată. 

Dacă aduc anumite critici este pentru că am ajuns la limita de sus a posibilității. Identificăm problema și o decupăm chirurgical. 

PSD nu poate fi privatizat de un singur om. 


„Nu sunt ca doamna Carmen Dan. Am șapte ani de acasă”


Eu l-am apărat pe Dragnea în cele mai dure bătălii. Am apărat decizia în privința a doi premieri, Grindeanu și Tudose, așa își dorea Dragnea. Este o jignire să spui că fac jocul statului paralel. Când eu mă băteam cu Traian Băsescu, domnul Dragnea negocia și tăia porci cu statul paralel. Nouă ni s-a spus că trebuie să închidem subiectele. Cei care spun că se bat cu statul paralel încurajează metode ale statului paralel. Cum ar fi cele cu care a venit doamna Carmen Dan în cadrul C.Ex. Eu nu sunt precum doamna Carmen Dan, să-mi scot sms-urile din geantă, eu am șapte ani de acasă. Se simte nevoia democratizării PSD, deschiderii către români. Ei ne spun: de ce românii sunt nemulțumiți? Să vă spun altă ipocrizie: în C.Ex.., ministrul Transporturilor a fost invitat să spună care este situația la autostrăzi. Dragnea ia cuvântul și spune că e o nenorocire. Îmi venea să explodez, îmi mușcam limba: am avut o dezbatere despre modificarea legii achizițiilor publice și știe toată țara cât ne-am chinuit să cumpărăm 400 de autobuze. S-a realizat un proiect de simplificare a procedurilor de achiziții. Știți ce s-a întâmplat? Toată munca s-a ales praful pentru că s-a adoptat alt proiect. Mi se părea că sunt într-o piesă de teatru. 

Nu s-a transferat către Capitală salba de lacuri. Ultima invenție: din anumite interese eu vreau să opresc ordonanța pentru amnistie și grațiere. Nu am interes nici să se dea, nici să nu se dea. Dragnea transmite că din cauza lui Firea nu mai poate da. Putea fi și proiect de lege, în Parlament. Voi fi de acord cu orice proiect legal, care nu pune în dificultate juridică colegii noștri. Sunt împotriva unui text care să aducă prejudicii României. 

Eu am aflat cinci persoane cărora Dragnea le-a promis sprijin pentru a fi președinte la PSD București. Cea mai importantă funcție, cea mai importantă calitate este cea de om. Când îmi este rușine că nu am curajul să spun...a fost o revoluție aproape degeaba. Mai bine simplu membru PSD decât cu multe funcții în PSD și ipocrită. Primarii primesc vorbe de ocară și nu de la cei cu hashtag rezist, ci de la oameni. 

Rămâne ca următoarea perioadă să ne răspundă (cine o susține). Eu n-am mai putut trăi această perioadă ipocrită. 


Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te