sâmbătă 20 decembrie
EUR 5.0896 USD 4.3449
Abonează-te
Newsweek România

Impozitul pe apartamente a crescut cu 80%. Care este oraşul unde se întâmplă asta, de anul viitor?

Data publicării: 20.12.2025 • 17:40 Data actualizării: 20.12.2025 • 17:46
Florin Birta, primarul oraşului Oradea - Foto: INQUAM PHOTOS/Sabin Cîrstoveanu
Florin Birta, primarul oraşului Oradea - Foto: INQUAM PHOTOS/Sabin Cîrstoveanu
Florin Birta, primarul oraşului Oradea - Foto: INQUAM PHOTOS/Cornel Putan
Florin Birta, primarul oraşului Oradea - Foto: INQUAM PHOTOS/Cornel Putan

Impozitul pe apartamente a crescut cu 80%, a decis Consiliul Local al unui oraş important din România. Care este motivul pentru care se întâmplă aceasta, de anul viitor?

Reunit vineri în ultima ședință ordinară din an, Consiliul Local Oradea a hotărât majorarea impozitelor pe apartamentele orădenilor cu peste 80% în 2026, creșterea unor taxe locale și supraimpozitarea a 26 de clădiri în stare de degradare.

Creșterea obligațiilor fiscale, ca urmare a impozitării imobilelor raportat aproape de valoarea lor de piață, conform pachetului de măsuri de reformă a fiscalității locale impus de Guvernul Bolojan, a fost adoptată cu votul celor 17 consilieri liberali.

Reprezentanții UDMR, PSD și AUR au refuzat să voteze materialul. „Nu pot să votez acest material. Nicăieri în lume nu există o dublare a impozitelor și taxelor locale.

Impozitul pe apartamente a crescut cu 80%

Evoluţia este relevantă politic, pentru că arată felul cum, cel puţin la nivel local, într-un oraş important din România, unde este fieful premierului Ilie Bolojan, PSD este aliat cu AUR.

E o premieră mondială, un experiment economic, ca în Argentina, pe ideea: «Facem așa și vedem cum iese»”, a protestat consilierul local Adrian Madar (PSD).

O poziție similară a adoptat și liderul grupului UDMR, Szabó József, care s-a opus majorării de taxe și tarife. Acesta a susținut că, dacă schimbarea modului de impozitare este impusă de Guvern, cuantumul taxelor rămâne la latitudinea administrației locale.

Citeşte şi: 

„Nu este obligatoriu să majorăm biletul de intrare la Ştrandul Ioșia de la 29 de lei, la 32 de lei. Acolo merg pensionarii, iar noi mărim tariful cu 10%.

La fel, biletul de intrare la Aquapark Nymphaea se scumpește de la 110 lei la 120 de lei. E mult și 110 lei!”, a spus Szabó, conform ebihoreanul.ro.

Poziția reprezentanților PSD și UDMR, ai căror aleşi la nivel central au susținut pachetul de măsuri privind reforma fiscală, a stârnit nemulțumirea primarului de Oradea, Florin Birta.

Citeşte şi: 

„Ați greșit sala de ședință. Nu sunteți parlamentari acum, sunteți consilieri locali în Oradea. Aceste lucruri au fost stabilite de Parlament.

Chiar dacă nu ne convine, suntem obligați să le punem în aplicare după ce s-a luat o decizie la nivel central - nu de către Bolojan, nu de către PNL, ci de o coaliție, din care fac parte patru partide printre care și cel din care faceți parte”, i-a spus primarul Birta consilierului Madar.

Florin Birta a avut un răspuns similar și pentru udemeristul Szabó József. „Ce decideți acum este un efect al legii. Vă rog să verificați”.

Florin Birta, primarul oraşului Oradea - Foto: INQUAM PHOTOS/Cornel Putan
Florin Birta, primarul oraşului Oradea - Foto: INQUAM PHOTOS/Cornel Putan

Primarul a recunoscut însă că majorarea taxelor de urgență pentru eliberarea unor documente s-a făcut la inițiativa municipalității.

„Am ajuns să avem mai multe urgențe decât normal. Nu este obligatoriu să ceri un document de urgență. Oamenii din Primărie lucrează în plus pentru eliberarea lor”, a argumentat el.

Birta a justificat și majorarea de tarife de la ștrandul Ioșia și aquapark-ul Nymphaea. „Am luat modelul din Ungaria, unde este un tarif pentru zilele din săptămână și unul pentru zilele de weekend. La fel am făcut și noi”.

Mai mult, primarul a susținut că municipalitatea a încercat să evite majorările de impozite și taxe.

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră