Demis de la șefia ANRE, Dumitru Chiriță vrea să conducă „din umbră” instituția care i-a dat 750.000€

DE Stelian Negrea | Actualizat: 04.05.2023 - 15:32
Dumitru Chiriță, fost șef ANRE - Foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Proaspăt demis de la șefia ANRE, Dumitru Chiriță își caută în mod activ un nou post la stat. Vrea un post tot în ANRE sau în alte companii de stat. Toată viața a lucrat la stat. Ca toată familia sa.

SHARE

După încă șase luni de prelungire a mandatului, Dumitru Chiriță a fost recent demis de la șefia Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), instituția responsabilă de mersul pieței energiei electrice aflată însă departe de lumina reflectoarelor.

Citește și: Șeful cu studii juridice al ANRE: fost electrician, lider sindical și membru PSD cu 11.700 euro/lună

Fost sindicalist care controla o companie de stat, Sindserv SA, care oferea servicii unei alte companii de stat, Electrica, Chiriță s-a obișnuit însă cu jobul la stat.

 

De la stat la stat

Dumitru Chiriță a fost numit la șefia ANRE în 2017. Din partea PSD.

A câștigat anual, conform declarațiilor sale de avere, din această poziție, 150.000 de Euro. Oficial, a câștigat din această poziție circa 750.000 Euro.

Citește și: EXCLUSIV Șeful ANRE a cerut ANI secretizarea salariului. A ascuns venituri de 11.000 €/lună

Valoarea totală a celor două piețe pe care ANRE le reglementează și monitorizează se ridică anual la circa 8 miliarde de Euro.

A traversat din poziția de șef al ANRE unele dintre cele mai importante momente ale pieței: liberalizarea, atât a celei de energie electrică, cât și cea a gazelor naturale.

Plus criza energetică recentă care a bulversat economia și toată piața consumatorilor casnici cu creșteri de prețuri foarte mari.

Acum nu dorește să plece de la șefia ANRE. “Pur și simplu nu se dă dus din ANRE. Îl presează pe noul președinte (n.r. George Niculescu, numit de PNL) să îl numească consilier al vicepreședintelui ANRE numit de PSD (n.r. …). Ca și consilier are dreptul sa cheme în birou pe orice funcționar și sa îl chestioneze. Practic ar fi putut conduce ANRE din umbră”, afirmă pentru Newsweek România surse din cadrul ANRE. 

Înainte să ajungă la șefia ANRE, Chiriță fusese vicepreședintele comisiei de energie din Camera Deputaților, iar anterior fusese șeful sindicatului din electricitate, Univers.

Dumitru Chiriță a negat că și-ar dori vreo funcție La Electrica sau Hidroelectrica. “Nu este adevărat nici că mă întorc la Enel Distribuție și nici că vizez vreun post la Hidroelectrica“, a declarat pentru Newsweek România, Chiriță. 

El nu a comentat dacă își dorește să rămână pe o poziție în cadrul ANRE. 

Toată familia a lucrat la stat

Toți membrii familiei lui Chiriță au lucrat la stat.

Acum, cea mai importantă poziție o ocupă fiica acestuia, Chiriță Laura care face parte din Departamentul Juridic din ANRE. Anterior fusese șeful departamentului juridic din Transelectrica.

În niciuna din declarațiile de avere depuse, fiica lui Dumitru Chiriță nu a specificat care este suma veniturilor anuale încasate de la ANRE.

Este o apropiată a șefei acestui departament, Anne Marie Riling, cea care asigură reprezentarea în instanță a ANRE. Aceasta este, la rândul ei, o apropiată a unui alt fost șef ANRE, Dan Plaveti.

“Fiica lui Dumitru Chiriță este angajată la departamentul juridic. Este un loc extrem de sensibil pentru că ANRE are acum aproape 1000 de dosare în instanță.

Pentru orice dosar pierdut în instanță instituția trebuie sa se îndrepte împotriva președintelui din acea perioadă, adică și împotriva tatălui angajatei acestui departament“, afirmă sursele citate.  

Practic, fiica îi asigură spatele tatălui.

Fiul lui Dumitru Chiriță, Costin Răzvan, are acum un cabinet de avocatură individual însă a fost angajat și el la stat până de curând.

În perioada 2019-2020 a fost membru în Consiliul de Administrație al Iprochim SA, o companie deținută în proporție de 72% de Ministerul Economiei.

A încasat un venit anual de 19.000 lei.

Fiul lui Chiriță are diverse contracte de consultanță juridică cu companii sau jucători din piața energiei electrice.

Conform portalului instanțelor de judecată, fiul lui Chiriță îl reprezintă pe un controversat om de afaceri din Republica Moldova, Cupeț Igor, într-un dosar cu Chemgas Holding Corporation, companie deținută de omul de afaceri Ioan Niculae, patronul grupului Interagro.

Ioan Niculae a fost condamnat de Justiție pentru fapte de corupție, fiind considerat unul dintre beneficiarii prețurilor preferențiale ale gazelor naturale extrase din România.

Ioan Niculae a fost unul dintre beneficiarii celebrei ordonanțe 114/2019 pe care unii jucători din energie au acuzat că a fost redactată chiar de către Dumitru Chiriță împreună cu un alt director din ANRE.

Conform deciziei instanței nedefinitive dar executorie, fiul șefului ANRE a obținut aproape 2 milioane de dolari pentru Igor Cupeț de la firmele lui Ioan Niculae.

Cupeț a fost intermediarul unei tranzacții cu gaze naturale pentru Interagro de la Imex Oil&Gas din Cipru, intermediarul importurilor de gaze naturale în România de la grupul rus Gazprom supus sancțiunilor occidentale din cauza agresiunii armate ruse în Ucraina.

Conform declarației de avere a fostului șef al ANRE, soția lui Chiriță este angajată la o altă companie de stat din domeniul energiei, Termoelectrica SA, compania care furnizează energie electrică bucureștenilor, de unde încasează un venit anual de 44.000 lei.

Plus ceva afaceri pe interpuși

Familia lui Dumitru Chiriță a fost implicată într-o serie de afaceri private, însă dimensiunea a rămas măruntă în raport cu afacerile de la stat în care aceștia au fost implicați.

Conform datelor de la Registrul Comerțului, Dumitru Chiriță a pornit împreună cu mama acestuia, Dumitru Elena, compania Unimanagement & Consulting SRL.

Compania a trecut ulterior succesiv în proprietatea fiicei și fiului fostului șef ANRE și unui apropiat al familiei Chiriță, Ilie Mihai Eduard, care, în final, a ajuns să fie unicul asociat.

De numele acestuia din urmă mai sunt legate o serie de alte companii deținute de membri ai familiei lui Chiriță de la Ingenuus Management SRL până la Romvent Instal SRL.

În urmă cu doi ani, Ilie Mihai Eduard a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată făcută prin intermediul firmei Romvent Engineering SRL (fostă Romvent Instal SRL).

Anterior, în 2018, Romvent Engineering SRL intrase în procedura insolvenței, iar la masa credală apărea alături de alți 42 de creditori chiar Dumitru Chiriță.

Această mențiune nu apare în niciuna din declarațiile sale de avere.

Romvent Engineering SRL avusese contracte cu diverse instituții publice de 5,6 milioane lei, însă cel mai mare contract al companiei a fost cel cu compania Biofarm SA, deținută de SIF Muntenia și SIF Crișana în ale cărei organe de conducere îi găsim pe Andrei Hrebenciuc și Bogdan Drăgoi.

Contractul companiei lui Chiriță cu Biofarm avea o valoare de 6 milioane de Euro și a și fost motivul pentru care compania a intrat în insolvență.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te