Disputa dintre PSD și Oana Gheorghiu, un "foc ce arde mocnit" din perioada Firea și Rafila
Disputa dintre PSD și Oana Gheorghiu, vicepreședintele Asociației "Dăruiește Viață" s-a consumat cu un nou episod, ieri, când Sorin Grindeanu i-a cerut lui Ilie Bolojan să retragă propunerea făcută pentru funcțiea de vicepremier. Problemele par să aibă rădăcini mai vechi.
Scena politică românească a fost zguduită din nou de un scandal cu ecouri diplomatice până în Statele Unite, însă scandalul dintre tabăra social-democrată și Oana Gheorghiu, vicepreședintele Asociației "Dăruiește Viață" pare că mocnește de mai multă vreme.
Disputa dintre PSD și Oanei Gheorghiu, un "foc ce arde mocnit" din perioada Firea și Rafila
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, i-a cerut premierului Ilie Bolojan să retragă propunerea de numire a Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier, invocând „risc de deteriorare a relațiilor cu Administrația Trump”.
Liderul social-democrat a publicat un mesaj dur pe Facebook:
„Pentru a evita să compromitem relația cu Statele Unite ale Americii şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul nostru strategic, prim-ministrul Ilie Bolojan trebuie să-și retragă imediat propunerea înaintată preşedintelui Nicuşor Dan prin care o nominalizează pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier în Guvernul României”, a scris Grindeanu.
Acesta a adăugat că „fiecare declarație iresponsabilă aruncată în spațiul public lovește direct în interesele strategice ale României” și a avertizat că, „într-un guvern deja plin de voci anti-americane, o astfel de numire nu face decât să compromită eforturile României în relația cu Washingtonul”.
Tensiunile au fost alimentate și de o declarație mai veche a Oanei Gheorghiu, făcută în luna februarie, după incidentul diplomatic dintre Volodimir Zelenski, Donald Trump și vicepreședintele american J.D. Vance, când aceasta a scris pe rețelele sociale că cei doi lideri americani sunt „doi golani”.
Rivalitatea dintre PSD și Oana Gheorghiu „arde mocnit” de ani buni
Deși reacția lui Grindeanu pare să fie legată de acest episod recent, rivalitatea dintre PSD și Oana Gheorghiu „arde mocnit” de ani buni.
Primele tensiuni ar fi apărut în perioada în care Gabriela Firea conducea Primăria Capitalei, iar Asociația „Dăruiește Viață”, fondată de Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, construia Spitalul de Oncologie Pediatrică de la Marie Curie.
Citește și: Firea, criticată dur pentru un mesaj jignitor despre spitalul pentru copii ridicat doar din donații
Firea a intrat la acel moment într-un conflict public cu reprezentantele asociației, acuzându-le de lipsă de transparență în derularea proiectului, în timp ce ONG-ul a reclamat „blocaje administrative” venite din partea primăriei.
Firea a lansat un atac dur la adresa ONG-ului după ce a scris pe pagina ei de Facebook o postare manifest:
Oana Gheorghiu, a replicat imediat pe tot pe Facebook.
„În mod normal am ignora o astfel de postare, mai ales atunci când vine de la o persoană pe care nu o cunoaștem, care nu ne cunoaște, despre care n-avem nicio idee.
Dar când Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, omul care gestionează bugetul și resursele celui mai mare oraș din țară, share-uiește așa ceva, defecând pe implicarea și susținerea a peste 260.000 de români, care au decis să construiască un spital pentru copiii bolnavi de cancer, primul după 30 de ani, asta nu poate să rămână necunoscut.
Ce fel de om trebuie să fii să îți bați joc de implicarea oamenilor și de cauza copiilor bolnavi de cancer, în timp ce porți cruci și te declari credincios și în timp ce ai avut miliarde pe mână și nu ai făcut nimic? Cum e posibil? Și ce fel de oameni apreciază asta?”, a scris Oana Gheorghiu, pe pagina sa de Facebook în 2019.
Scandalul Gheorghiu - Firea a continuat după când cele două fondatoare al Asociaţiei „Dăruieşte Viaţa”, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, au comentat afirmaţia Gabrielei Firea potrivit căreia şi ea ar fi avut o contribuţie la această investiţie, punând la dispoziţie terenul, în valoare de un milion de euro.
Citește și: Fondatoarele Asociaţiei „Dăruieşte Viaţa”: Firea nu are nicio contribuţie la construcţia spitalului
Fondatoarele asociației care construiește un spital pentru copiii cu cancer spun că, potrivit extrasului de carte funciară, terenul aparţine statului român, iar Gabriela Firea nu are niciun fel de contribuţie.
„Chiar dacă Primăria Capitalei ar fi pus la dispoziţie terenul, pentru că nu ni l-a dat nimeni, asta nu este un merit”, a spus Oana Gheorghiu, precizând că Gabriela Firea ”nu este stăpâna acestui oraş şi este doar un administrator.
Doamna Gabriela Firea nu are niciun fel de contribuţie şi, chiar dacă Primăria Capitalei ar fi pus la dispoziţie terenul, pentru că nu ni l-a dat nimeni, asta nu este un merit. Doamna Gabriela Firea nu este stăpâna acestui oraş şi este doar un administrator.
Eu cred că nici Ceauşescu nu îşi asuma lucrurile din ţara asta, nu-şi asuma ţara pe persoană fizică. Bucureştiul nu este al doamnei Gabriela Firea, este al nostru al tuturor”, a declarat Oana Gheorghiu într-un interviu la Digi24 de la acea vreme.
Oana Gheorghiu, în conflict cu Alexandru Rafila (PSD)
Ulterior, Oana Gheorghiu a intrat într-un alt clinci cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, din cabinetul Ciolacu, pe tema finanțării spitalului construit de „Dăruiește Viață”.
Gheorghiu l-a acuzat pe Rafila că tergiversează procedurile și pune piedici unui proiect unic în sistemul medical românesc. Ministrul Sănătății a replicat atunci că ONG-ul „nu respectă toate condițiile legale”.
Disputa publică dintre PSD și Oana Gheorghiu s-a reaprins după declarațiile ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, făcute la Prima TV, potrivit cărora spitalul construit din donații de Asociația „Dăruiește Viață” „nu este al fundației”, ci „o clădire a lui «Marie Curie»”, și că unitatea „nu are toate documentele”.
Rafila a afirmat la acel moment că ministerul a purtat corespondența „cu conducerea spitalului”, nu cu ONG-ul, și a invocat necesitatea finalizării formalităților de inventariere și a donației echipamentelor.
„Spitalul nu are toate documentele. De asta am trimis oameni, ca să îi ajute… Echipamentele au fost achiziţionate de «Dăruieşte Viaţă», ele trebuie donate spitalului…”, spunea Rafila în 2024.
De cealaltă parte, Oana Gheorghiu amintește că procedurile de autorizare au fost parcurse "ca la carte".
„Domnului Rafila i s-a cerut doar să aibă amabilitatea de a-și pune semnătura pe o structură, construită nu de domnia sa sau de ministerul pe care-l conduce, ci prin efortul societății civile, dar asta i s-a părut a fi presiune mediatică.”, replica Oana Gheorghiu.
Ea susține că fundația a transmis toate documentele cerute, inclusiv detalii despre valoarea clădirii și echipamente, lista furnizorilor și situații contabile: „Pentru că domnul Rafila nu știe să recunoască că a greșit, alege să spună neadevăruri menite să pună o umbră pe spitalul construit de Dăruiește Viață.”
Gheorghiu acuză „solicitări care exced prevederile legale”, precum obligația de a aplica mențiunea „CONFORM CU ORIGINALUL” pe mii de pagini și de a furniza dovezi de plată pentru fiecare factură.
Pe fond, asociația a reamintit calendarul cheie: 4 aprilie, ordinul ministrului pentru noua structură a Spitalului de Copii „Marie Curie”; 8 aprilie, DSP eliberează autorizația sanitară de funcționare.
„Sper ca acest atac al unui ministru asupra unui proiect al societății civile să primească reacția cuvenită… e vorba despre cei 350.000 de donatori”, a transmis Gheorghiu, precizând că spitalul aparține statului, dar a fost ridicat exclusiv din donații și sponsorizări.
Ministrul a reiterat că „nu este spitalul fundației…” și că formalitățile de predare-primire și de înscriere în Cartea Funciară trebuie finalizate: „Spitalul este funcţional, dar trebuie rezolvate şi aceste probleme…”.
ONG-ul a insistat că a oferit „transparență maximă”, fiind auditat anual și publicând rapoarte către sponsori și donatori.