Dăncilă, despre acuzația de înaltă trădare pentru Iohannis: Nu știu dacă aș semna

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 30.12.2018 - 22:45
Viorica Dăncilă, interviu la Antena 3
Viorica Dăncilă, interviu la Antena 3

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, într-un interviu la Antena 3, acordat chiar în casa ei, că nu știe dacă ar semna pentru ca președintele Iohannis să fie acuzat de înaltă trădare, dar și că eventualul refuz al numirii noilor miniștri trebuie foarte bine fundamentat.

SHARE

„Anumite lucruri pe care le-a făcut președintele sunt lucruri care nu sunt bune pentru România. Faptul că atâta timp nu am avut doi miniștri pe două posturi foarte importante, știind că trebuie să preluăm președinția Consiliului UE, nu cred că a fost benefic. Un președinte trebuie să facă ce este bine pentru țara lui. (…) Nu știu dacă aș semna, pentru că eu însămi am avut o acuzație de înaltă trădare pe o relație cu un partener strategic, Israel. Știu cât de neplăcut a fost să explic partenerilor strategici. Trebuie să facem o analiză, să vedem ce e în interesele României din acțiunile președintelui, ce nu e în interesul României (…) Toate aceste lucruri trebuie analizate și la un moment dat stopate”, a declarat Viorica Dăncilă.

Premierul Dăncilă a mai declarat și că „s-a născut o nouă instituție, instituția denunțătorului, care e foarte dăunătoare României”. 

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că s-a gândit să facă plângere pe numele liderului PNL Ludovic Orban, dar că a renunţat, susţinând că nu îl consideră adversar politic şi a mai văzut "premieri care se desemnau singuri".

"Nu am avut nici o discuţie legată de acest aspect, dar m-am gândit mult timp dacă să nu îl acuz eu pe Ludovic Orban de prejudicii aduse României şi declaraţii calomnioase la adresa premierului, dar apoi m-am gândit că aş face ce a făcut dumnealui. Dar mă gândesc că oare nu vor urma altele? Că dacă vrei să strici imaginea cuiva, aceste plângeri au devenit frecvente. S-a născut instituţia denunţătorului de care mulţi profită şi este cea mai dăunătoare pentru România", a mai spus Dăncilă. 

Premierul a mai susținut și că vrea ca în 2019 să fie un an al investițiilor: „Trebuie să ne ținem promisiunile făcute, dacă în 2018 a fost creșterea salariilor, pensilor, vom continua și în 2019. În acest an, să avem cât mai multe investiții, să începem o autostradă, fonduri europene, cât mai mulți investitori. Să fie un an al investițiilor. În 2018 nu s-au făcut îndeajuns, dar în mediul rural, în multe localități, au fost șantiere. Suntem acuzați mereu că nu luăm fonduri europene. Am preluat în guvernarea în 2017, fără să avem acreditate autoritățile de management. (...) Ați pomenit de spitale, de ce nu vrem să facem acele spitale pe fonduri. Dar alocarea a fost de 150 milioane de euro pe toate cele trei spitale, studiile de fezabilitate au costat 130 de milioane. Ne-au rămas 20 de milioane. Un spital costă 400 de milioane. Alternative: anul acesta depunem toate documente pentru studii, dacă avem investitori să facem prin parteneriat public- privat”.

În acest sens, ea a spus că, pentru autostrada Comarnic-Brașov, „aș putea da un termen, dacă în ianuarie desemnăm câștigătorul, în 2024 aș da termen”.

Premierul Dăncilă a mai spus și că Executivul PSD are bani pentru salarii și pensii: „Domnul Isărescu a spus că se prăbușește economia, nu s-a prăbușit. Nu cred în acest scenariu. Am luat aceste măsuri pentru că ne-am gîndit la cetățeni, să nu plătească o factură mai mari la gaz, aveau dobânzi mari, atunci când am luat aceste măsuri nu ne-am gândit la bugetul de stat. legat de unde vom plăti, în fiecare an PIB a crescut, vom avea creșteri în continuare, în momentul în care s-a creionat venitul de stat. Nu este o problemă, toate aceste lucruri pe care le-am propus, nu sunt dublate de o proiecție financiară. Am vorbit de investiție. E important pentru bugetul de stat. Trebuie să învățăm din greșeli, că încercăm să remediem”. 

Dăncilă, despre Iohannis: Nu avem nevoie ca, atunci când consideră anumite lucruri greșite sau nedrepte, să ceară ajutor la Bruxelles

Despre președintele Iohannis, Dăncilă a spus că „trebuie să fie un președinte mediator, acest lucru era primul pe care și-l doreau românii, să vadă interesul național mai presus de cel electoral, un președinte care să știe să cedeze, un președinte care să susțină România, să încerce să reglementeze în România. Ar trebui să vadă modelul la alți președinți. Ar fi un lucru nefiresc (sa preia președinția Consiliului UE), e deținută de premier și de Guvern, tot ce înseamnă legislație, a conduce consiliile le conduc miniștri, și premierul conduce președinția, pe data de 15 ianuarie va vorbi în plenul parlamentului de la Strasbourg. Partenerii noștri nu vor înțelege nimic. La noi e o situație atipică care nu e benefică. Nu intru în competiții electorale, nu am o miză. România trebuie să fie mult mai respectată. Înțeleg că vrea să meargă la Consiliul european, dar ar trebui să lase Guvernul să ducă președinția Consiliului. Va trebui să iau niște măsuri, ceea ce nu va fi plăcut pentru noi ca țară. Dacă ne cere mandat și dacă se iese din acest mandat. Dacă merge la Consiliul European, acolo se leagă de anumite teme. Ne putem da seama de anumite majorități, de anumite teme, permite să ne facem o imagine asupra căruia trebuie să acționăm. În rest trebuie să fiu realistă. Nu va renunța la președinția Consiliului European. Nu avem decât trei președinți: României, Lituaniei și Franței.”

Au fost momente când i-am spus „Nu“ lui Liviu Dragnea și mi-a respectat decizia. (…) Nu s-a implicat în deciziile pe care le luăm sau în actele normative de pe masa Guvernului.”

Dăncilă, despre amnistie și grațiere: Un act nu-l stabilește premierul, citesc acel act normativ ca să-mi fac o imagine

„Au existat discuții legate de acest aspect, dacă dau amnistia și grațierea, mai mulți ambasadori, multe lucrurile din care le spuneau erau dezinformări. Că dăm pentru anumiți oameni. Dai o lege pentru că așa crezi că este normal. Au zis că pe 19 decembrie vreau să dau. Le-am zis că nu am un proiect. Am încredere în toți miniștri mei, dar un act nu-l stabilește premierul, citesc acel act normativ ca să-mi fac o imagine. Foarte mulți vedeau deja un act normativ, că scapă violatorii, nu o să permit așa ceva. Nu am discutat cu ministrul Justiției despre acest act normativ”, a mai spus Dăncilă. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te