CUVÂNTUL SĂPTĂMÂNII: Marțafoi

DE Cristian Preda | Actualizat: 26.04.2019 - 17:57

Așa l-am descris pe liderul PSD în cadrul recentei dezbateri de la Strasbourg despre statul de drept din România. Pe urmă, am regretat. Nu fiindcă acesta n-ar merita să fie criticat. Dimpotrivă.

SHARE

Am avut, însă, remușcări întrucât termenul e insultător, însemnând „secătură“, „derbedeu“ sau „golan“, iar eu am evitat să-i jignesc pe cei care îmi sunt adversari politici.

Nu a reacționat, totuși, nimeni auzind cum mă exprim. Marțafoi e, la urma urmei, un cuvânt blând în atmosfera publică de la București. Chiar în momentul în care scriu aceste rânduri, la un post de știri e citat un fost premier adresându-i-se unui coleg cu formula: „băi, dementule!“. E o picătură dintr-un ocean. Într-adevăr, televiziunile difuzează insulte pe bandă rulantă, pe Facebook ieși în evidență dacă spui lucruri „tari“ despre inamici, iar în spațiile rezervate de gazete comentariilor online se găsesc adevărate colecții de înjurături.

Cuvântul marțafoi n-a atras atenția în niciun fel. Nici n-a fost preluat elogios, nici n-a supărat pe cineva. Veți zice probabil că dorința mea de a ieși în evidență a eșuat. Adevărul e că n-am pregătit un discurs înainte de dezbatere, ci am improvizat. „Porumbelul“ mi-a ieșit pur și simplu pe gură. Reflectând „la rece“, am realizat că, fără voia mea, am interiorizat modul de exprimare al celorlalți politicieni.

Ar putea fi altfel? Vocabularul în uz e constrângător. Iar imitația e o „lege“ cu oarece greutate în dezbaterea publică. Poți încerca să nu semeni cu ceilalți, dar uneori codurile culturii publice și reflexele se dovedesc mai puternice decât tine. Te vorbește limba, cum ar zice filosoful.

Și mai interesant e, însă, altceva. Politica românească a fost mereu așa. Din secolul al XIX-lea și până la Al Doilea Război Mondial, limbajul a fost violent, stigmatizarea adversarilor - o regulă, iar ofensele - un mod de a-ți afirma existența în arena publică. Din ignoranță sau pur și simplu din dorința de a idealiza trecutul, această parte a memoriei colective e ștearsă. În comunism, limbajul politic era controlat de partidul unic, iar limbajul brutal a îmbrăcat haina standardizată de doctrina oficială: „trădător“, „deviaționist“ etc.

Ce trăim în epoca de după 1989 e un amestec de pasiuni pre-comuniste și de obsesii din cultura politică totalitară: cine nu e în tabăra mea este automat tratat ca „dușman al poporului“ și bombardat cu ocară și stigmat. Tiparele istorice sunt folosite, iată, pentru a croi prezentul. Problema e că, de la un punct încolo, publicul poate regăsi și decepțiile din trecut. Iar când s-a mai întâmplat așa, reacția lui a fost violentă. În fond, instabilitatea a marcat dezvoltarea noastră politică. Nu uitați că, în ultima sută de ani, marțafoii ne-au făcut cadou șase Constituții...

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.