Premierul Marcel Ciolacu va reduce numărul de angajați din ministere, dar nu va umbla la sporurile și bonusurile acestora. Asta înseamnă că vor fi mai puțini funcționari și implicit timpii de așteptare pentru soluționarea unor cereri (față în față sau prin poștă) vor crește.
„Sunt ferm convins că domnul ministru Boloș vă va răspunde. Sunt măsuri cu efect imediat. Ne luăm termen până la finalul anului. Nimeni nu ia măsuri pompieristice. Insistăm pe comasările la instituțiile care au aceleași atribuții. Vă dau un singur exemplu: ministerul Muncii. O să vin cu o ordonanță de comasare”, a spus premierul.
Citește și: Austeritate bugetară: cu 50% mai puțini consilieri, plafon pe vorbitul la telefon, vouchere tăiate
În schimb, toate sporurile vor rămâne la locul lor, deși în cazul unui director din cadrul Ministerului Muncii, sporuri pentru condiții de muncă pot ajunge și la 2.000 de lei pe lună.
Sporuri de condiții vătămătoare la Ministerul Muncii
Potrivit Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, funcționarii publici pot beneficia de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat, precizează Ministerul muncii.
Cum s-au acordat sporurile de condiții vătămătoare:
- Ministerul Muncii și Solidarității Sociale – 2.778.000 lei
- Casa Națională de Pensii Publice - 2,8 milioane lei.
- Inspecția Muncii: 963.527 lei
- Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă: 1.116.006 lei
- Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială: 947.224 lei.
Citește și: EXCLUSIV Nouă milioane de lei sporuri date angajaților din Ministerul Muncii pentru boli închipuite