Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a afirmat că şi-ar dori să vadă ”mai multă Mare Neagră la Bucureşti”, întrucât acest lucru ar însemna să vadă realizări concrete. El s-a referit la proiectul Neptun Deep şi a adăugat că în 2027 România va fi primul producător de gaze al Europei.
Burduja: „În 2027 România va fi primul producător de gaze al Europei”
Sebastian Burduja a fost prezent, vineri, la prezentarea candidaţilor PNL Constanţa la alegerile locale din 9 iunie.
“Am venit cu tot dragul la Constanţa, nu doar pentru că este soare şi este frumos, ci pentru aici ai ce să vezi. Dacă până nu de mulţi ani păcatele de pe Dâmboviţa erau la ordinea zilei la malul Mării Negre, acum recunosc că mi-aş dori văd mai multă Mare Neagră la Bucureşti. Pentru că mai mult din Marea Neagră la Bucureşti ar însemna să vedem realizări concrete. Ce s-a putut la Constanţa, din păcate, nu s-a putut la Primăria Generală din Bucureşti.
Vă dau câteva exemple de proiecte pe care primarul Chiţac le-a depus la Ministerul Energiei. Pe PNRR aveţi, domnule primar, modernizarea CET-ului, o investiţie importantă şi cu o mulţime de paşi administrativi pe care i-am reuşit împreună. Aveţi modernizarea reţelor de termoficare. Apelul e primul venit, primul servit. Constanţa a depus, Bucureştiul nici n-a pregătit.
Vă felicit! Aveţi apel pentru parcuri fotovoltaice în Constanţa, în evaluare. Aţi făcut un lucru extraordinar, rezultatele se vor vedea în anii viitori, parteneriatul dintre Oil Terminal şi grupul Iulius, care înseamnă peste jumătate de miliard de investiţii şi care pur şi simplu va schimba faţa Constanţei şi va transforma oraşul într-o destinaţie pentru tot anul”, a declarat Sebastian Burduja.
El s-a referit apoi şi la candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa, Florin Mitroi, căruia i-a prezentat câteva oportunităţi de dezvoltare a judeţului.
“Aceleaşi gânduri de respect pentru domnul Florin Mitroi. Domnule primar (Mitroi este primarul comunei Valu lui Traian - n.r.), ştiu foarte bine ce performanţe aţi avut ca primar şi dumneavoastră aveţi proiect la Ministerul Energiei în evaluare, ştiu câte fonduri europene aţi reuşit să absorbiţi şi vă felicit şi cred că nu există om mai potrivit pentru un judeţ precum Constanţa, unde e nevoie de viziune, de seriozitate, pentru că aveţi nişte oportunităţi extraordinare în anii următori şi o să vă spun despre ce este vorba.
Aveţi, pe de-o parte, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, la care muncim şi domnul prim-ministru şi preşedinte Nicolae Ciucă ţine foarte mult aceste proiecte, le-a accelerat pe mandatul dânsului şi acum ţine de noi să le ţinem în acel calendar de 2031-2032. Apropo, reactoarele 1 şi 2 sunt pe locul 3, respectiv locul 1 în lume, între 440 de reactoare nucleare. Asta este excelenţa românească de la Cernavodă”, a arătat preşedintele PNL Bucureşti.
El a amintit şi de faptul că a fost adoptată legea pentru centrale eoliene în Marea Neagră.
“Acum câteva zile am reuşit să adoptăm legea pentru centrale eoliene în Marea Neagră. Vor însemna proiecte de miliarde de euro care se vor face aici şi de care veţi beneficia şi dumneavoastră. Şi nu în ultimul rând, proiectul Neptun Deep. Gazele româneşti către casele românilor vor trece pe aici şi cu siguranţă în 2027 România va fi primul producător de gaze al Europei. Asta înseamnă viitor pentru Constanţa”, a mai afirmat Sebastian Burduja.