Era o replică ironică la o afirmație făcută de șeful Camerei Deputaților, care spusese că „bărbăția nu se cumpără de la librărie“, într-un discurs despre – țineți-vă bine! – „alimente otrăvite“. Bucatele veninoase ne-ar fi trimise din străinătate, iar guvernul, afirma liderul său de facto, ar trebui să aibă „bărbăția“ de a proteja cetățenii români. Ținând seama că în fruntea cabinetului se află de iure o femeie, mesajul ar putea fi tradus cam așa: „Viorico, fii bărbată!“.
Dacă autorul Orbitorului reacționa ironic, majoritatea comentatorilor au asemănat discursul lui Dragnea cu cele ținute de Ceaușescu. Nu era vorba doar despre durata sa neobișnuit de lungă, ci mai ales despre ideile vehiculate: formule precum „lupta se duce cu cei care se uită cu lăcomie la resursele noastre“ sau „niște europarlamentari trădători au votat împotriva României“ vin din „tezaurul“ național-comunist din vremea lui Ceaușescu.
Referința la dictatorul român a fost folosită frecvent din 1989 încoace. Puțini sunt politicienii care nu au fost comparați cu fostul secretar-general al PCR. Stigmatizarea pe baza unui „trecut care nu trece“ este, cred eu, una dintre obsesiile noastre publice. Să observăm, însă, că există și ceva nou față de epoca pe care o credeam încheiată acum 29 de ani. E vorba despre apărarea publică a corupției.
Regimul comunist nu era unul cinstit. Corupția afecta toate părțile societății: educația, munca, sănătatea, justiția erau mânjite de necinste, iar PCR gestiona rețelele care patronau clientelismul și nedreptatea în fiecare dintre aceste domenii. Niciodată, însă, nu erau apărați public corupții. Minciuna oficială afirma că partidul-stat se supune „eticii și echității“. Uneori, erau chiar organizate campanii de denunțare a practicilor imorale și ilegale, fără a afecta, desigur, „greii“ partidului. Azi, corupții sunt apărați de majoritatea parlamentară și de guvern. Nici măcar în anii de glorie ai lui Năstase nu se întâmpla așa ceva. În schimb, din 2016 încoace, necinstea e obiectul unui cult aproape religios.
De un cult oarecum asemănător avea parte și Nicolae Ceaușescu. I se spunea în multe feluri: „înțelept cârmaci“, „luptător neînfricat“, „titan modern“, „geniul Carpaților“, dar și – ei, da! – „marele bărbat“. De aici să vină oare obsesia pentru „bărbăție“ a lui Liviu Dragnea? Nu e exclus... Dacă mai trăia, Adrian Păunescu i-ar fi putut închina versurile pe care i le dedica lui Ceaușescu: „În vremurile grele pe care le trăim/ Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare/ Dezamorsând minciuna, Eroule sublim/ Sunteți Bărbatul Țării și Unica Salvare“.
