Ludovic Orban a ieșit din grupul parlamentar al partidului pe 26 octombrie, la o lună după ce a pierdut funcția de președinte al partidului. Politicianul a invocat faptul că, din cauza crizei din PNL, nu-şi poate respecta angajamentele luate în campania electorală faţă de cetăţeni.
La două zile, a fost urmat de Ionel Dancă, post purtător de cuvânt al Partidului Național Liberal. Ulterior, alți 15 senatori și deputați au ieșit din grupuul parlamentar al liberalilor și s-au alăturat lui Ludovic Orban.
Miercuri, și-au anunțat retragerea deputații Violeta Alexandru și Adrian Miutescu.
„Nu o să mai scriu prea mult despre faptul că mă revoltă cum stă PNL la masă cu PSD. Știți cum gândesc. Am mai spus, de altfel. Nu pot să îmi scot din cap imaginea cu PSD și PNL la masa negocierilor. F. Cîțu la masă cu Ciolacu. Nu avem, din nou, propunere de premier după blocajul în care ne aflăm. Partidul Național Liberal, partidul al cărui brand îl respect enorm, decisese că nu face nicio înțelegere cu PSD. De niciun fel.
Citește și: De la închiderea școlilor, numărul elevilor și preșcolarilor infectați cu COVID a scăzut cu 48%
Cum am ajuns aici? Comparăm PSD cu USR? Eu nu sunt din această poză cu PSD în care s-a băgat Florin Cîțu și, în care, din păcate, a băgat și PNL. Mă jenează pe mine chinul unor colegi care se străduiesc să explice cum (după ce inițial susțineau refacerea coaliției) nu ar fi, totuși, așa rău să vorbim și cu PSD. Îmi e jenă de jena lor. La ora aceasta, PNL încă sponsorizează postări prin care atacă USR. Ce să mai înțeleagă oamenii decenți din această țară despre PNL?”, a scris, pe Facebook, Violeta Alexandru.
„Sunt de 31 de ani membru al Partidului National Liberal, un partid care a pus bazele Romaniei moderne si care a contribuit decisiv la industrializarea tarii, prin doctrina ‘Prin noi insine’. Datorita voturilor argesenilor, reprezint in Camera Deputatilor un judet puternic industrializat, care este, in acelasi timp, leaganul Bratienilor. Am crezut si cred in continuare in politicile de dreapta, in liberalism, ca singura sansa pentru dezvoltarea judetului si a tarii. Am avut convingerea ca Partidul National Liberal inseamna garantia unei bune guvernari, care poate sa asigure dezvoltarea sustenabila a tarii.
Din pacate, de doua luni de zile asistam la o criza politica provocata intr-o perioada cand era nevoie de decizii ferme, de o guvernare stabila si performanta. Noua conducere a partidului a impus Partidului National Liberal o agenda departe de problemele reale ale romanilor, care se confrunta cu valul 4 al pandemiei, cu cresteri galopante la preturile carburantilor si ale energiei”, a transmis și Adrian Miuțescu.
Probleme pentru PNL în negocierea noului guvern
Cei 17 parlamentari din tabăra lui Ludovic Orban s-au retras din grupul parlamentar PNL, dar nu și-au dat demisia din Partidul Național Liberal.
Noua conjunctură pune însă, în dificultate, negocierile liberalilor pentru formarea unui nou guvern. În cazul în care se reface coaliție cu USR și UDMR, PNL nu are suficiente voturi pentru instalarea unui guvern decât dacă cooptează și grupul de disidenți ai lui Ludovic Orban. Sau să se bazeze pe voturile a 11 parlamentari din grupul minorităților naționale (18 reprezentanți). O majoritate la limită.
Citește și: Extremistul care l-a amenințat pe Raed Arafat cu moartea: Îl invit la masă și îi dau și femeia mea
Situația a fost recunoscută și de vicepreședintele PNL Rareș Bogdan.
„Astăzi, PNL are 115 parlamentari, restul parlamentarilor până la 134 sunt în grupul domnului Orban. 115 parlamentari avem noi, 80 de parlamentari are USR, 30 de parlamentari are UDMR şi pentru a constitui o majoritate mai avem nevoie de neafiliaţi, care sunt 5 sau de o parte din grupul minorităţilor naţionale, care sunt 18. Am avea nevoie de minim 9 voturi pentru a trece un Guvern al dreptei aşa cum a fost", a declarat joi Rareș Bogdan.
Vicepreședintele liberal afirmă că, în acest context, PNL ar putea fi determinat să guverneze cu PSD, care are 157 parlamentari, suficienți pentru a trece un guvern prin Parlament, în condițiile în care e nevoie de votul a 234 de senatori și deputați pentru o majoritate.