VIDEO Crimele de la Mureș și Teleorman. 19 polițiști, cercetați disciplinar. Ce spune șeful IGPR?
Poliția prezintă rapoartele în cazurile de femicid de la Mureș și Teleroman. Au fost descoperite nereguli. Doi ofițeri și un agent de poliție sunt cercetați.
În cazul celor două cazuri, rapoartele arată că unii poliști nu și-au făcut treaba așa cum trebuie.
14 polițiști cercetați la Teleorman și alți 5 la Mureș.
Declarațiile Chestorului șef de poliție Benone-Marian Matei:
În cele ce urmează, voi prezenta principalele concluzii ale verificărilor realizate de echipele de control din cadrul IGPR în cazurile de la Mureș și Teleorman.
I. Astfel, cu privire la evenimentul din data de 08.07.2025, înregistrat la Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, verificarea întreprinsă de către reprezentanții Direcției Control Intern a evidențiat următoarele aspecte:
Cu privire la mandatul de arestare preventivă care era emis pe numele lui Emil Gânj de la data de 23 februarie 2024:
• mandatul nu a fost transmis de către Secția de Poliție Rurală nr. 13 Zău de Câmpie către structura de urmăriri din cadrul IPJ Mureș, în perioada februarie 2024-februarie 2025;
• persoana nu a fost introdusă în bazele de urmăriți național;
• documentele au fost gestionate necorespunzător la nivelul Secției de Poliție Rurală nr. 13 Zău de Câmpie;
• verificările periodice obligatorii privind mandatele neexecutate nu au fost realizate.
Citește și: Nereguli grave în cazul crimei de la Teleorman. Procuror și 14 polițiști, cercetați
Șefi de la Mureș, cercetați disciplinar
Urmare a acestor constatări, I.P.J. Mureș a dispus, pe de o parte, sesizarea unității de parchet, la data de 16 iunie 2025, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, în legătură cu activitatea unui agent de poliție și, pe de altă parte, declanșarea cercetării prealabile, la data de 15 iunie 2025, față de un ofițer și un agent de poliție, ambii cu funcție de conducere.
În același timp, în ceea ce privește modalitatea de îndeplinire a activităților specifice de către polițiștii responsabili în cadrul mapei de supraveghere, precum și a altor îndatoriri și responsabilități de serviciu, în urma verificărilor efectuate, I.P.J. Mureș a informat, la data de 1 august 2025, unitatea de parchet sub aspectul săvârșirii unor fapte de natură penală, în legătură cu activitatea unui agent de poliție.
De asemenea, la data de 10 august 2025, conducerea I.P.J. Mureș a dispus declanșarea cercetării prealabile față de 2 ofițeri și un agent de poliție, toți cu funcții de conducere.
Prin controlul efectuat de I.G.P.R., respectiv Direcția de Control Intern, s-a constatat că managementul I.P.J. Mureș nu a exercitat supravegherea necesară în gestionarea unui caz cu potențial major de escaladare.
Documentarea a concluzionat că în situația în care prevederile incidente erau respectate, conducerea I.P.J. Mureș ar fi avut posibilitatea de a lua cunoștință de existența mandatului de arestare emis pe numele lui Gânj Emil, la data de 23.02.2024, în cadrul analizelor semestriale ce trebuiau efectuate.
Aceste aspecte sunt imputabile în sarcina a trei ofițeri cu funcție de conducere din cadrul I.P.J. Mureș, sens în care am dispus cercetarea prealabilă a acestora.
Probleme grave la Teleorman - 14 polițiști cercetați
II. În ceea ce privește evenimentul din data de 8 noiembrie 2025, înregistrat la Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, verificarea întreprinsă de către reprezentanții Direcției Control Intern și Direcției de Ordine Publică a evidențiat anumite disfuncționalități:
- Nu au fost efectuate toate activitățile obligatorii, conform prevederilor legale, în mapele de supraveghere deschise ca urmare a emiterii ordinului de protecție provizorie de către polițiști, respectiv a ordinului de protecție de către instanță;
- Astfel, în ceea ce privește polițiștii cu funcții de execuție, aceștia nu au respectat toți pașii procedurali în cadrul evenimentelor semnalate la care au intervenit.
- Iar, la nivel de management, nu s-a exercitat supravegherea ierarhică necesară în gestionarea unui astfel de caz.
- Tematica violenței domestice nu a fost analizată în ședințele periodice.
Ca urmare a acestor constatări, am dispus declanșarea cercetării prealabile față de 14 polițiști (6 polițiști cu funcții de conducere, dintre care 1 ofițer și 5 agenți, respectiv 8 polițiști cu funcții de execuție, 1 ofițer și 7 agenți).
Citește și: Femicidul face ravagii în România. O femeie este ucisă aproape în fiecare săptămână în România
Verificări și la Parchet
De asemenea, în cazul crimei de la Beciu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în data de 10 noiembrie, efectuarea unui control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.
Verificările au scos la iveală deficiențe majore atât în activitatea poliției, cât și în cea a procurorului care supraveghea cauza.
„Controlul a stabilit deficiențe în activitatea organelor de poliție, care au efectuat urmărirea penală în cauză, precum și în activitatea procurorului în ceea ce privește atributul de coordonare sau de supraveghere a cercetării penale realizate de poliție”, se arată în comunicatul Parchetului General.
Raportul arată că polițiștii nu au verificat temeinic apelul la 112, nu au analizat antecedentele de violență și nu au documentat riscul. Deși victima prezenta leziuni traumatice vizibile, acestea nu au fost consemnate în formularul de evaluare a riscului.
„Nu rezultă din ordinul de protecție provizoriu sau din alte acte întocmite de organele de poliție că au fost efectuate verificări privind existența unor sesizări anterioare formulate de persoana vătămată sau a unui istoric de violență în cadrul raporturilor de familie, aspect relevant în evaluarea riscului și a gradului de pericol”, mai precizează raportul, conform mediafax.
Știre în curs de actualizare.