Iată trei idei lansate de Vladimir Putin în simulacrul de interviu cu propagandistul ultraconservator american Tucker Carlson. Ca orice idei simple, acestea pot să-I tenteze pe mulți. În realitate, mesajul lui Putin este extrem de periculos. Și iată de ce.
1. ”Dacă încetează sprijinul pentru Ucraina, pacea vine în câteva săptămâni”.
Să nu fim naivi. Este doar o pauză înainte de un război mai mare.
Lideri europeni și responsabili militari de rang înalt avertizează de la începutul anului 2024 că Rusia nu se va opri, în cazul în care Ucraina va cădea. Declarațiile sunt prea numeroase pentru a le putea încadra la categoria accidentelor ori exagerărilor.
Într-un mod cu totul straniu, situația seamănă cu cea din săptămânile premergătoare invadării Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022. Liderii occidentali și îndeosebi Casa Albă s-au aflat din timp în posesia informațiilor privind un iminent atac rusesc la scară largă.
Ei au transmis în permanență acest mesaj Rusiei: ”Știm ce aveți de gând să faceți, sunteți pe cale de a comite o mare greșeală!”.
Rusia a negat tot timpul că s-ar pregăti să invadeze Ucraina și ce a urmat știe toată lumea. Numeroasele avertismente lansate de liderii europeni sugerează că există și acum indicii cât se poate de serioase privitoare la comportamentul viitor al Rusiei.
Citește și: Ce a spus Putin despre teritoriile României în interviul cu Tucker Carlson: "Așa s-a creat Ucraina"
De fapt, Rusia spune că dacă Ucraina vrea pace, atunci n-are decât să se predea. Aceasta nu poate fi o pace durabilă.
2. ”Putin n-are interesul să atace NATO”.
Doar că logica lui nu e la fel cu a noastră.
După logica noastră, n-ar fi trebuit să atace niciodată Ucraina, alegându-se cu sancțiuni, sacrificându-și sute de mii de oameni, punându-și la pământ aranjamente comerciale avantajoase cu Occidentul și devenind vasal al Chinei. Și totuși, a făcut-o.
Citește și: Putin a amenințat Statele Unite cu un război mondial care va "aduce omenirea pe marginea prăpastiei"
Iar dacă războiul cu Ucraina, programat a dura trei zile intră în curând în al treilea an, logica ne-ar spune că n-ar putea fi într-atât de imprudent să meargă mai departe. De ce să se confrunte cu o alianță a cărei capacitate militară și economică este infinit superioară în comparație cu Ucraina?
Și totuși…
Nu trebuie să uităm documentul care a stat la baza invadării Ucrainei: ultimatumul din decembrie 2021 dat puterilor occidentale, în care le cerea să retragă NATO pe aliniamentele din 1997. Deci, să lase locul liber în Europa Centrală și de Est. Un fel de ”pleacă tu ca să vin eu”.
Nimic din discursul Kremlinului nu a indicat în ultimii doi ani o abandonare a acestei cereri. Putin însuși a pus mereu invadarea Ucrainei în cadrul mai larg al conflictului său cu Occidentul.
3. ”Este corect ca granițele să fie trasate făcând recurs la istorie”
Nu. Aceasta este o garanție pentru război.
Apelul la istorie poate fi tentant pentru mulți. Dacă un oraș sau o regiune au aparținut, cândva, unei anumite țări și acum fac parte dintr-o alta, nu ar fi corect să fie date înapoi?
Pe cât de simplistă este întrebarea, pe atât de complicat este răspunsul.
Europa a fost confruntată de secole cu războaie, dintre care cele mai devastatoare au avut loc în secolul XX. Granițele s-au schimbat, au dispărut imperii și chiar state – să nu uităm Bavaria, Piemontul, Burgundia, Boemia…
Pe ruinele vechilor imperii au apărut state noi, bazate pe mituri naționale. Adesea, mituri de sens contrar – ale românilor și ale ungurilor, de exemplu, se bat cap în cap când vine vorba de Transilvania. Și nu este singurul caz. Întrebați-i pe francezi și pe germani. Pe italieni și pe austrieci. Asta, ca să nu coborâm în Balcani.
Dacă Europa a reușit să clădească o pace de decenii după cel de-al doilea război mondial a fost în mare parte pentru că a decis să lase granițele așa cum sunt. Să le recunoască și să condamne orice încercare de a le schimba prin forță.
Statele care au aderat la NATO și Uniunea Europeană au avut de îndeplinit, pe lângă alte condiții și pe aceea a rezolvării oricăror diferende teritoriale cu vecinii ( membri sau nu ai respectivelor organizații) și recunoașterea granițelor existente.
De exemplu, România a realizat reconcilierea istorică cu Ungaria ( în 1996, sub președintele Ion Iliescu) și a încheiat Tratatul de Bază cu Ucraina, în care cele două state și-au afirmat lipsa oricăror revendicări teritoriale.
Idealul unei Europe unite, cu frontiere interne ”spiritualizate” - și nu păzite cu soldați și sârmă ghimpată – se opune revizionismului istoric.
De ce? Pentru că, pur și simplu, Europa este prea mică pentru câte proiecte de mărire națională există. România Mare și Ungaria Mare nu pot exista concomitent, de pildă. Pacea este cu mult mai importantă.
Când îndeamnă state precum Ungaria, Polonia sau România, să ia hălci din Ucraina, chipurile, ca reparație istorică, Vladimir Putin reaprinde, de fapt, flăcările războiului în Europa.
Și mai e ceva: dacă Vladimir Putin este atât de grijuliu cu retrasarea granițelor potrivit ”adevărului istoric”, atunci poate să ne dea el însuși un exemplu: să retrocedeze Kaliningradul (fostul Konigsberg) Germaniei. Ce ziceți?
