Talent

DE Radu Paraschivescu | Actualizat: 01.02.2020 - 09:52

Unul dintre motivele pentru care cuvintele sunt batjocorite şi împinse în prostituţie e imposibilitatea ripostei. Cuvintele nu au garduri electrificate şi senzori. Nu se pot apăra.

SHARE

Sunt la discreţia celor care se opresc în dreptul lor şi aleg să le folosească. Cuvintele sunt unelte din care se încheagă, mai bine sau mai prost, un mesaj.

Unele suferă din cauza uzului şi abuzului. „Ortac“ şi „tovarăş“, de exemplu, trag după ele ghiuleaua mineriadelor şi pe cea a apelativului oficial din comunism.

Cine încearcă să reabiliteze asemenea cuvinte riscă să fie bănuit de nostalgii vinovate sau de apartenenţe dezonorante şi nocive.

Rămân, e adevărat, dicţionarele – structuri din ce în ce mai încăpătoare şi indulgente, gata să cazeze ceea ce altădată ar fi respins şi să justifice mereu, cu argumente care se contrazic de la o ediţie la alta, roiul de excepţii care formează alaiul regulii.

Numai că relativa protecţie din dicţionar se face franjuri la contactul cu spiritul de iniţiativă al vorbitorului pentru care importantă e esenţa şi nicidecum stilul mesajului.

Ajunşi aici, să observăm că printre suferinzii din paturile lexicului se numără şi un substantiv despre care n-ai fi crezut că e atât de uşor convertibil în muniţie pentru impostori. E vorba despre talent.

Dicţionarul lămureşte că prin „talent“ se înţelege „o aptitudine înnăscută sau o înclinaţie deosebită într-un anumit domeniu (îndeosebi în literatură, sport şi artă)“.

Talentul e superior priceperii sau dexterităţii prin factorul creator, prin felul în care omul talentat îşi valorifică spiritul, imaginaţia, efervescenţa.

Eşti un poet talentat, dar un şofer abil. Un tenisman de talent, dar un mecanic priceput. Un pictor de talent, dar un zidar destoinic.

Poţi fi, la rigoare, „Talentatul domn Ripley“, personajul alunecos şi criminal din romanul Patriciei Highsmith, jucat în filmul lui Minghella de un Matt Damon la rândul lui doldora de talent.

Cum însă nu s-a mulţumit să se nască poet, românul a trecut la manşa schimbărilor de registru şi de statut. Din substantiv comun, talentul a devenit nume propriu. De aici pasul până la poreclă şi pseudonim a fost mic şi uşor de făcut.

Poligonul de testare a noii identităţi a fost o lume a manelelor saturată deja de copii (minune sau nu), puşti, vijelii, pitici, bursuci şi salamuri.

Pe acest tărâm pitoresc şi-a făcut apariţia, ca satelit muzical orbitând în jurul unei echipe de fotbal, nimeni altul decât Piţi Talent.

Fin al lui Laurenţiu Reghecampf, antrenorul de atunci al FCSB, Piţi Talent s-a instalat fără jenă în apropierea echipei şi chiar s-a remarcat printr-un accesoriu vestimentar la care alţi confraţi nici cu gândul nu gândiseră: un trening cu iniţialele lui.

Testat cu succes, „Talent“ îşi clădeşte acum o carieră identitară. Un je ne sais quoi parodic irigă situaţiunea, fără ca asta să clatine trufia purtătorului. Jenă? Sentimentul ridicolului?

A se slăbi! Aşa ceva nu poate ameninţa soclul următorului Talent: numitul Abi, ale cărui performanţe încap pe un bilet de tramvai.

Mulţi susţin că adevăratul talent al lui Abi Talent este absenţa oricărui talent, ceea ce aşază personajul în plin paradox.

Cea mai recentă escaladă întreprinsă de cetăţean pe versantul celebrităţii pare să fi fost insultarea lui Alex Velea, o altă făptură eufemistic spus exotică.

e-i drept, prin asta Abi îşi dă singur brânci în postura cizmarului care se ridică mai sus de cizmă şi dă prilejul unei alte cariatide a spiritualităţii româneşti să intervină. Cin’ să fie, cin’ să fie? Păi, cum cine?

Fane Talent, bineînţeles, care foloseşte vehiculul unei manele spre a-şi face adversarul handicapat şi spre a-i spune de la obraz următoarele: „Tu nu mă înţelegi, am dreduri, nu o simplă freză pe cap, / Tu nu mă înţelegi, n-am creier de când l-am amanetat, / Tu nu mă înţelegi, ştii că sunt mafiot adevărat“. Ce mai, românii au Talent.

Comentarii

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -