Da, mai erau și mai sunt site-urile alea cu energiile de sub Bucegi și citate din legionari și cam asta le era zacusca ideologică.
Până mai ieri cam așa era. Dacă te uiți atent, o să vezi că au trecut de la internet la presa convențională – aceleași teme învăluite în mieunături naționaliste, plângeri că marile puteri ne fac și ne dreg sau că – ultima gogonată – „agenturilii” nu ne lasă să celebrăm centenarul.
Chiar dacă pare banal, propaganda vrea o cireașă pe tort: certificarea publică. Asta o poate cuvântul tipărit. Vor urma cuvântul auzit, apoi imaginile – televiziunile. La fel ca în anii 40, cel mai vechi cotidian românesc a fost clonat de prietenii Moscovei; dintr-un ziar vertical, orientat către valorile euro-atlantice, a ajuns un Sputnik second-hand – aceleași teme: familie tradițională, ortodoxie, naționalism, trambulină pentru dezaxații ăia cu RomExitul. Și da: își târâie blana pe lângă I.A. Pop, președintele Academiei, fost cadru de nădejde al comuniștilor, aflat și pe lista colaboratorilor Securității și desigur îmbătat și el de spirala „independentistă” rumână – personaj important pentru care s-a schimbat legea doar ca să rămână și sef la București și rector la Cluj. Acuma are funcție vizibilă și pare să nu reziste cântecelor de sirenă; pare să fie fascinat că, în timp ce istoricii serioși îl iau peste picior, mulțimi de asistați identitari se regăsesc în rrromânismul lui.
Se prefigurează un timp din cele spurcate: subalternii Rusiei ajung unul câte unul șefi ai României. Se conturează două țări: una care ține cu dinții de Uniunea Europeană, muncește, plătește taxe și vrea mai mult, și una mulțumită cu o neutralitate de tip Chișinău: nu chiar-chiar în Rusia, dar nici foarte-foarte în Europa. De ce? Zona gri convine de minune carierelor gri. Oamenilor gri. Fațadelor cu funcții și cu trecut ascuns.
Uneori mă gândesc: să fii politician de vârf, șef peste Academie, super-om de afaceri etc – ce-ți lipsește să ai conștiință? Aș înțelege dacă toți ăștia care o dau cu ortodoxismul și cu naționalismul și-ar face concediile în Rusia sau ar umbla cu Lada, nu cu Volkswagen ori cu Mercedes, sau și-ar da copiii la înalte școli rusești. Dar nu, ei sunt cu mâna în buzunarul Europei și cu sufletu-n colhoz.
Și o remarcă – poate o cheie: toți ăștia au fost luați în brațe de Sputnik & Co din momentu-n care au fost puse în discuție doctoratele. Mai întâi a fost plagiatul lui Ponta, meșteșugit inclusiv de I. A. Pop.
Au urmat altele și altele, până s-a ajuns la zei: neamurile lui Oprea, colonei & generali & politicieni care până acum găseau citate despre siguranța națională și câștigau titlul. Și poate de aici începe povestea de fapt: noua școală doctorală de la SRI a tăiat exact rădăcinile pe care se bazează propaganda rusă.
Zic europenii despre statul de drept? Politicieni și jurnaliști s-au ridicat împotriva europenilor, ca niciodată! Zice Ivan, rectorul Academiei SRI, că ar trebui mai multă maturitate de Centenar? Vorbește despre propaganda rusă, legionarism, ortodoxism? Șo pe el, să plece, noi vrem chef de chef, cu popi și steaguri! Și cine zice? Ăla cu RoExitul, Dragomir!
Pe măsură ce oamenii ăștia umbriți au fost scoși la lumină, în aceeași măsură pozițiile anti-UE și anti-NATO au devenit mai radicale. V-ați atins de Dragomir? Aveți RoExit! A apărut lista colaboratorilor și acolo era I. A. Pop? Academia nu mai e preocupată că educația-i la pământ sau că guvernul e condus de o semi-analfabetă, ci ditamai Academia stă de pază să nu fure ungurii Ardealul sau să nu se piardă valorile ortodoxiei – pierdute, evident, de generația facebook, cea afurisită de Academicianu’ & Rectoru’. Nu-l grațiați pe Dragnea? Las’ că merge Dăncila de Teleorman la Bruxelles să-i afurisească și să le spună că nu dă socoteală!
Lucrurile vor evolua urât. Strada e goală dacă instituțiile sunt sub papuc – până la urmă, o țară e suma instituțiilor sale și a încrederii oamenilor în aceste instituții; restul sunt povești, statui și mituri. Dacă instituțiile sunt puternice, apar și autostrăzile, apar și manulele pe băncile copiilor, și irigațiile pe câmpul țăranului, și spitalele și toate; dar pe măsură ce astea lipsesc, se înmulțesc poveștile despre mândria națională, mânz, barză, viezure.
Mulți or fi crezut că e un truc de discurs vorba aia cum democrația trebuie apărată în fiecare zi – dar ce n-am băgat de seamă e că vorba se referea chiar la ai nostri, cei care ne scot la vânzare în timp ce ne plâng de milă.
